Ziarul Adevărul publica, acum câţiva ani, un articol splendid care reflecta felul în care românii înţeleg şi respectă valorile celorlalţi. Vorbim despre români, despre români din Dobrogea. Reporterii s-au deplasat într-un sat în care, pe vremuri, majoritari erau turcii musulmani. O bătrână poveşte cum musulmanii avuţi tăiau vite şi împărţeau din carne săracilor, la marile sărbători ale Islamului. Bătrâna îşi aduce aminte cum mama sa îi spune tatălui să meargă să cumpere o cratiţă nouă. “Pentru că nu se cuvine să punem carnea primită de la turc în cratiţa în care noi prăjim carne de porc şi să necinstim religia omului”.

Această pildă este impresionantă prin însăşi simplitatea ei. Cât de multe spune despre români şi despre felul în care şi noi, cei de acum, trebuie să vedem lucrurile!

Desigur, nimic nu justifică atacul criminal care a avut loc la Paris. Nu poate fi pusă niciodată în balanţă viaţa unor oameni cu nişte desene. Neinspirate, ce-i drept, dar, totuşi, nişte desene.

Ar trebui să ne dăm seama însă că libertatea aceasta de exprimare din cultura occidentală şi din celelalte culturi absorbite de ea devine aproape o religie. Şi duce spre extremism.

Şi creionul sau pixul, televizorul sau internetul sunt arme. Cuvintele pot deveni arme din momentul în care sunt publicate.

Jurnaliştii trebuie să le folosească în scopul informării, al libertăţilor individului, în lupta împotriva lucrurilor care aduc prejudicii societăţii, etc. Ei trebuie să aducă echilibrul.

Ce valoare poate avea caricaturizarea lui Allah, a lui Mahomed, a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

E ceva mai mult decât simpla dorinţă de a ieşi în evidenţă? Nu este, dar consecinţele sunt importante, pentru că se aduce atingere unor valori pe care unii le consideră sacre. De neatins. Şi atunci, în loc să aduci un echilibru, creezi o prăpastie şi mai mare.

În viziunea noastră, atacul criminal, mârşav de la Paris reprezintă un afront adus civilizaţiei şi culturii noastre. Acele biete desene publicate de jurnaliştii francezi reprezintă, în viziunea atacatorilor, un afront la fel de mare. Poate mai mare chiar.

Dacă desenele schimonoseau numai extremişti, de orice religie, oameni mânaţi de fanatism sau interese, aş fi spus Je suis Charlie.