Recunosc că încă am procese de conştiinţă în legătură cu titlul acestei serii de articole premergătoare alegerilor prezidenţiale, pentru că mi se pare oarecum exagerat şi excesiv. M-a liniştit şeful statului într-o ieşire la începutul săptămânii trecute : în stilul binecunoscut preşedintele a folosit tribuna prezidenţială în contradicţie cu prerogativele sale, pentru a-i ataca pe cei doi candidaţi aflaţi pe primele locuri în sondajele actuale, Ponta şi Iohannis şi a ne transmite ataşamentul şi susţinerea pentru Elena Udrea. Dar nu rolul de agent electoral al preşedintei PMP mi-a atras atenţia în declaraţia teribilistă a lui Băsescu ci cinismul din atacul la jurnaliştii de dreapta, cei care susţin demersuri care nu-i convin : „Nu le spun să le fie ruşine, să nu li se întâmple ceva rău, că sună ca un blestem când o spun eu” a declarat preşedintele, făcând referire la celebrul episod din campania la prezidenţiale din 2009 „să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu”, după ce omul de afaceri a făcut public un filmuleţ în care Traian Băsescu lovea un copil la un miting la Ploieşti. Satisfacţia din spatele zâmbetului sardonic al preşedintelui ne dovedeşte încă odată că omul e fericit pentru singura sa reuşita deplină în cei 10 ani de mandat : eliminarea celor mai importanţi duşmani ai săi. Dinu Patriciu a murit, Sorin Ovidiu Vântu este în închisoare şi este foarte bolnav, Dan Voiculescu are de dus o povară de mulţi ani în puşcărie, iar Adrian Năstase, de curând pus în libertate, simte din nou nisipurile mişcătoare sub picioare, odată cu declanşarea anchetelor în dosarele Microsoft sau EADS. O satisfacţie care are la origine egolatria omului rău şi lipsit de caracter nu a luptătorului împotriva corupţiei, a personajului care vrea să ne convingă că are puterea de a invoca urgia divină asupra cuiva.

Despre povestea cu agentul acoperit şi prezenţa acestuia între candidaţii la alegerile prezidenţiale, ce putem spune ? Doar că subiectul este dus în derizoriu atâta vreme cât este susţinut de o persoană acuzată vreme de 24 de ani că ar fi fost fost turnător la fosta Securitate, chiar dacă acum este şeful statului. Ce nu-mi pot eu explica este abundenţa de anchete, arestări, solicitări de începere a urmăririi penale, sentinţe definitive de condamnare la închisoare cu executare din această perioadă electorală, în contrast cu ieşirea din peisaj a DNA în campania pentru parlamentarele din 2012. Cum se poate explica schimbarea cu 180°  a prestaţiei instituţiei în timpul campaniei electorale la distanţă de doi ani şi lansarea exact acum a unor dosare de mare anvergură, care vor ocupa spaţiul public mulţi ani de aici înainte ? Gurile rele spun că circul este declanşat în scopul de a deturna atenţia de la marile încurcături în care se zbate Traian Băsescu, familia sa şi cei apropiaţi. Iar rezultatele nu sunt deloc de neglijat atâta vreme cât galeria de politicieni infractori se completează zi de zi. Ultimii au venit în dosarul retrocedărilor ilegale : Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Ioan Adam. Se pregăteşte oare Attila Verestoy ?

Campania electorală ? În totală contradicţie cu avalanşa de evenimente cu damf de corupţie din lumea politică. Mitinguri forţate, sloganuri hazlii, programe de ţară scoase cu forcepsul de la candidaţi, o lehamite generalizată. Evidentă pare doar aceiaşi dispută ca în anii anteriori pentru panoul sau posterul cel mai mare. Bine spunea Andrei Pleşu: „Într-o campanie electorală, mai ales într-una dîmboviţeană, nu afli mai nimic despre viitor, despre ce te aşteaptă, despre capacităţile reale ale combatanţilor. Afli, în schimb, foarte multe despre duşmănie în genere şi despre duşmanii în carne şi oase ai poporului. Evident, dacă sunt angajaţi în cursă 14 candidaţi, fiecare dintre ei are, din plecare, 13 duşmani. Iar la noi duşmăniile se exprimă, ca să zicem aşa, fără prea multă ipocrizie.  Nu se umblă cu menajamente, cu eufemisme, cu ironii fine: se practică muşcătura lacomă, ironia groasă, epitetul barbar. Dincolo însă de cei 14 adversari „naturali“, ies la iveală, indirect, categorii întregi de „vinovaţi“, de „oameni răi“: e vorba de cei care, pe vremuri, se numeau „duşmanii poporului“, tocmai buni de înfierat, de vreme ce primejduiesc patria, o subminează, o defăimează, o dezbină.”

Bine, bine, dar ce-i răspundem cetăţeanului turmentat ? „Domne, eu cu cine votez ?” Sau mai votez ? Sunt confuz …