Platforma online de rezervari turistice Amoma a anuntat ca isi opreste activitatea. Intr-un anunt publicat pe site-ul Amoma, clientii sunt instiintati ca, "cel mai probabil, rezervarea dvs. va fi anulata de catre furnizorii nostri".

 

Platforma oferea servicii de inchirieri camere de hotel si in Romania.

 

"Dragi clienti,

 

De la infiintare, Amoma s-a straduit intotdeauna sa gaseasca cea mai buna oferta raportata la bani pentru clientii sai.

 

Entitatile care pretind ca actioneaza drept 'comparatori de preturi' sunt, de fapt, agentii media care redirectioneaza consumatorii catre entitati precum a noastra, contra unui cost pe click.

 

Aceste agentii media sunt uneori detinute de companii care opereaza in acelasi segment ca noi, ceea ce are un impact negativ asupra liberei concurente. In prezent, acestea se afla intr-o pozitie dominanta pe piata si credem ca acest lucru este in detrimentul consumatorilor finali.

 

(...) Aceste entitati impun in mod unilateral conditii financiare nesustenabile pentru noi, deoarece noi lucram in beneficiul clientilor nostri, si nu in beneficiul acestor agentii media", se arata in mesaj.

 

In aceste conditii, sustine Amoma, doar un numar restrans de agentii poate "supravietui".

 

"Rezultatul este o concentrare a pietei in care poate supravietui doar un cerc foarte mic de agentii online de turism. Probabil stiti, de asemenea, ca autoritatile publice deschid in prezent proceduri de ancheta impotriva acestor entitati, in special in Australia, Spania - si, cel mai recent, dupa cum se raporteaza in presa, in Statele Unite.

 

Insa aceste practici comerciale care ne sunt impuse unilateral fac imposibila continuarea activitatilor noastre. Prin urmare, regretam ca trebuie sa va informam ca ne vom inceta activitatea imediat", se mai arata in anuntul Amoma.

 

In final, platforma online precizeaza ca cei care au apucat sa isi faca deja rezervari prin intermediul Amoma trebuie sa contacteze hotelurile la care si-au facut rezervare.

 

 

 

Sursa: www.business24.ro