Tarifele de roaming în UE ar putea să nu mai fie eliminate, măsura urmând să fie înlocuită cu un pachet care le va permite europenilor să sune în alte ţări comunitare la aceleaşi preţuri ca în propria ţară doar în limita a 50 de minute anual, potrivit Bild, care citează documente oficiale.
Eliminarea tarifelor de roaming care ar fi trebuit să se producă până în iulie 2016 ar putea să nu mai aibă loc, susţine cotidianul german Bild, care citează un document al Consiliului European.
În loc de eliminarea tarifelor, autorităţile de la Bruxelles ar urma să propună un pachet numit "roam like at home".
Astfel, un cetăţean european ar putea telefona în alte ţări UE fără tarif de roaming doar în limita a 50 de minute anual, nivel după care s-ar aplica tarifele normale de roaming. Totodată, fiecare european ar putea trimite 50 de sms-uri în fiecare an în interiorul UE, fără a fi taxat suplimentar. După epuizarea celor 50 de sms-uri, pentru fiecare mesaj trimis se va plăti taxa de roaming (în prezent de 0,06 euro pe sms).
În ceea ce priveşte traficul de date, europenii ar avea la dispoziţie 100 MB anual, fără tarife de roaming, după care fiecare MB va fi taxat cu 20 de eurocenţi.
Dacă Parlamentul European va fi de acord, pachetul "roam like at home" ar putea fi aplicat de la 1 ianuarie 2016.
Fostul comisar pentru Justiţie Viviane Reding, în prezent europarlamentar, a calificat intenţia de a menţine tarifele de roaming drept "o ruşine". "În rundele ministeriale secrete de la Bruxelles s-a decis să li se bage în continuare oamenilor mâna în buzunar", a spus Reding, conform Bild, preluat de euractiv.de.
În 3 aprilie 2014, Parlamentul European a aprobat, în primă lectură, reforma pieţei telecomunicaţiilor, care prevede, printre altele, eliminarea tarifelor de roaming în UE, de la 15 decembrie 2015.
Potrivit propunerii iniţiale a Comisiei Europene, tarifele de roaming ar fi trebuit eliminate încă de la 1 iulie 2014.
După votul din PE, era necesară ajungerea la un acord cu ministerele telecomunicaţiilor din cele 28 de state membre privind eliminarea tarifelor de roaming.
În 4 martie 2015, statele membrele au decis să amâne eliminarea tarifelor până cel puţin în 2018.
Consiliul de Miniştri al UE şi Parlamentul European, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene, au hotărât introducerea pentru prima dată a unor plafoane tarifare pentru serviciile în roaming în 2007 pentru a se asigura că abonaţii la serviciile de telefonie mobilă plătesc tarife de roaming similare în întreaga UE. În iulie 2009, au fost adoptate norme revizuite privind o nouă reducere eşalonată a preţurilor pentru serviciile de roaming. Din 2007 până în prezent, tarifele de roaming în spaţiul comunitar au scăzut în total cu 90%.