Şase zboruri din zece ale companiei aeriene Air France vor fi anulate luni, din cauza unei greve a piloţilor care se opun condiţiilor de dezvoltare a unei filiale low-cost a grupului, a anunţat sâmbătă compania, potrivit Mediafax.
„Air France prevede să asigure 40% din zborurile sale pentru ziua de 15 septembrie 2014“, anunţă compania într-un comunicat.
Sindicatul SNPL (majoritar) a făcut apel la o grevă pentru perioada 15-22 spetembrie, în timp ce alte două sindicate au solicitat desfăşurarea unei astfel de acţiuni până la 18 septembrie.
Compania îi sfătuieşte „din nou pe clienţii săi care au rezervat un zbor între 15 şi 22 septembrie să-şi amâne călătoria sau să-şi schimbe biletul fără alte costuri suplimentare“.
„Dacă acţiunea socială va continua şi după 15 septembrie, programul zborurilor va fi adaptat în consecinţă. Eventualele repercusiuni vor fi comunicate clienţilor vizaţi cu o zi înainte de plecare“, a precizat compania.
O grevă de o săptămână ar fi cea mai importantă organizată din 1998 de către piloţii Air France.
CEO-ul Air France, Frédéric Gagey, care cifrează de la „10 până la 15 milioane“ de euro pe zi costul acestei greve, a declarat sâmbătă că discuţiile cu sindicatele vor continua în vederea găsirii unei soluţii în acest conflict.
Cele trei sindicate, care se opun condiţiilor de dezvoltare a companiei low-cost a grupului, Transavia, au intrat de mai multe săptămâni în conflict cu conducerea. Sindicatele s-au arătat pesimiste, sâmbătă, în legătură cu posibilitatea unei ieşiri din criză.