Un tren-probă a fost pus în circulaţie pe relaţia Terminal Curtici - Simeria - Petroşani - Craiova, încărcat cu 8 camioane, întreaga distanţă fiind parcursă în mai puţin de 12 ore, anunţă Ministerul Transporturilor, care precizează că a fost un prim pas pentru implementarea acestui proiect, benefic pentru transportatorii rutieri şi pentru mediu.
"Ministerul Transporturilor împreună cu CFR Marfă, CFR SA şi CFR Călători, au pus in circulaţie un tren-probă de tip Ro-La pe relaţia Terminal Curtici - Simeria - Petroşani - Craiova. Trenul încărcat cu 8 camioane a parcurs întreaga distanţă în mai puţin de 12 ore şi a reprezentat un prim pas pentru implementarea acestui proiect, cu beneficii importante atât pentru transportatorii rutieri cât şi pentru mediu". informează ministerul.
De asemenea, anunţă că, începând din noiembrie 2017, au fost alocate sumele de la bugetul de stat, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, necesare subvenţionării acestui tip de transport.
"Suntem încrezători în acest proiect care va pune România pe harta transportului combinat din Europa", spun reprezentanţii MT.