În condiţiile actuale, creditul bancar contractat pentru achiziţionarea unei locuinţe, pe o perioadă de 25 – 35 de ani, are şanse să fie achitat de moştenitori.
Şi asta pentru că Noul Cod Civil prevede ca, la decesul unei persoane, moştenitorii împart atât averea, cât şi datoriile.
Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament, astfel că o parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală, se precizează în legislaţia în vigoare. Patrimoniul unei persoane decedate, care urmează a fi moştenit, include atât bunuri, cât şi datorii.
O modalitate prin care se poate evita preluarea unei datorii este renunţarea la moştenire. Noul Cod civil prevede ca renunţarea la moştenire se realizează printr-o declaraţie, care se încheie în formă autentică, la notar.