Şoferii care se urcă băuţi sau fără permis la volan şi provoacă accidente mortale ar putea fi pedepsiţi mai aspru. Un senator PSD propune ca aceştia să primească obligatoriu închisoare cu executare. Conform legii în vigoare, judecătorii îi pot lăsa pe vinovaţi în libertate, printr-o suspendare a pedepsei.
„Atunci când te urci la volan având peste 1 la mie alcoolemie şi atunci când iţi permiţi să te urci la volan fără să ai permis de conducere ai senzaţia că totul îţi este permis”, spune senatorul PSD Robert Cazanciuc, iniţiatorul proiectului.
„Trebuie să ştie foarte clar oricine se urcă băut la volan sau fără permis de conducere că drumul lui duce până la urmă la închisoare”, adaugă el.
Fostul ministru al Justiţiei spune că are susţinerea colegilor din comisia juridică. Şoferii sunt şi ei de acord:
-De ce sunt legile astea? Aşa, oricine poate să dea peste cineva sau să omoare un om în stradă şi îi dă cu suspendare.
-Poate aşa vor fi mai conştienţi. Probabil e vorba de teribilism. În condiţiile alea, se gândesc numai la ei, să ajungă mai repede acasă.
Lucrurile se schimbă când vine vorba de avocaţi.
„Din practica judiciară, majoritatea în astfel de cazuri, dacă sunt la prima abatere, dacă respectivii inculpaţi nu au mai avut legătură cu legea penală, judecătorii opinează de obicei spre a acorda o pedeapsă cu suspendare. Limitează în primul rând rolul judecătorului, în funcţie de fiecare inculpat în parte şi de povestea fiecăruia şi de povestea fiecăruia trebuie să aleagă ce pedeapsa să dea, mai mică sau mai mare, cu suspendare sau executare”, a spus Florin Tîrnovan, avocat.
Iar reprezentanţii victimelor accidentelor cred că înăsprirea legii nu va schimba mare lucru.
„Atunci când circuli cu viteză excesivă sau neadaptată în zona unui indicator „Copii” sau „Atenţie, copii” sau în apropierea unei treceri de pietoni, poţi fi implicat cu vinovăţie într-un eveniment rutier. Oamenii nu înţeleg acest lucru şi dacă nu înţeleg, este foarte greu ca noi să credem că înăsprirea sancţiunii la ucidere din culpă ar îmbunătăţi situaţia privind siguranţa rutieră din România”, spune Cătălin Codescu - Asociaţia Victimelor Accidentelor.
În fiecare an, peste 500 de oameni mor sau sunt răniţi grav în urma accidentelor provocate de şoferi care se urcă fără permis sau băuţi la volan.
Pedepse mai dure pentru şoferii care urcă băuţi sau fără permis la volan
21 august 2018
(88 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trucul cu ajutorul căruia radarele Poliţiei şi camerele pentru rovinietă pot fi păcălite
(19 iulie 2018)
590 vizualizări
România nu mai este cea mai mare producătoare de maşini Dacia
(24 ianuarie 2017)
362 vizualizări
Primele poze-spion cu noul model Dacia Duster
(31 mai 2017)
435 vizualizări
De ce să nu circuli niciodată cu rezervorul aproape gol. Ce complicaţii pot apărea
(28 decembrie 2019)
413 vizualizări
Viitorul motoarelor diesel e învăluit în fum. Planul Comisiei Europene
(13 septembrie 2016)
931 vizualizări
Honda a ajuns la 300 de milioane de motociclete fabricate
(26 noiembrie 2014)
79 vizualizări
Ce trebuie să faceţi când vă vindeţi maşina
(29 aprilie 2017)
473 vizualizări
Feţele de uşi scârţâie în mers? E clar, maşina are cel puţin 50.000 km
(9 octombrie 2017)
326 vizualizări
BMW îşi păstrează supremaţia pe piaţa premium
(9 ianuarie 2015)
95 vizualizări
Skoda Rapid Spaceback, cea mai bună valoare la revânzare
(25 ianuarie 2014)
370 vizualizări
Porsche vrea să intre pe încă 15 pieţe până în 2020
(15 octombrie 2013)
101 vizualizări
Vânzările Dacia în Germania au crescut cu peste 27 la sută
(8 iulie 2017)
419 vizualizări
Volkswagen pregăteşte modelul de 8.500 de euro
(28 aprilie 2014)
188 vizualizări
Un Maserati unicat ar putea fi vândut cu 3 milioane de lire sterline
(5 iulie 2015)
249 vizualizări
Porsche va fabrica maşini, integral, în afara Germaniei
(20 martie 2014)
248 vizualizări
Noul BMW Seria 3 330e plug-in hybrid va fi disponibil din luna martie
(9 decembrie 2015)
274 vizualizări
Audi renunţă la butoane: Virtual Dashboardm instrumentarul cu funcţii touch
(1 septembrie 2016)
142 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























