Traficul a fost parţial blocat pe DN1, în zona Nistoreşti în urma unei viituri care a adus pe carosabil crengi şi pietre

Aluviunile care au ajuns pe carosabil au blocat parţial drumul naţional DN1, în zona Nistoreşti. Potrivit IPJ Prahova, aluviunile care au antrenat, în curgere, pietre şi crengi, au acoperit sensul de urcare spre Braşov, dar pe sensul de coborâre se circulă.

IPJ Prahova a anunţat că pe timpul intervenţiei la aluviunile de pe DN 1 km 100+600 - zona Nistoreşti s-a luat măsura devierii traficului pe DJ 101R prin localitatea Breaza, pentru relaţia Ploieşti către Braşov.