Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţă, mai multe avertizări cod galben de vânt puternic, în total fiind vizate 13 judeţe - Sibiu, Harghita, Covasna, Braşov, Cluj, Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Satu Mare, Bacău, Suceava şi Neamţ.
Judeţele Bacău, Suceava şi Neamţ sunt sub cod galben de vânt până la ora 11.00. În aceste zone, vor fi intensificări ale vântului care la rafală vor atinge şi depăşi 55 - 60 de kilometri pe oră, iar la munte, la altitudini de peste 1400 de metri, rafalele vor atinge şi depăşi 70-80 kilometri la oră, izolat 100 de kilometri la oră, potrivit ANM.
Sub avertizare de cod galben de vânt se află, până la ora 11.00, şi judeţele Buzău, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, unde la altitudini de peste 1600 de metri vor fi intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafală 80 - 90 de kilometri la oră si izolat 100 de kilometri la oră.
Tot până la ora 11.00 se află sub avertizare cod galben judeţul Satu Mare, unde vor fi intensificări ale vântului care la rafală vor depăşi 55-60 kilometri la oră.
Pentru judeţul Cluj, meteorologii au prelungit până la ora 14.00 codul galben de vânt, iniţial avertizarea fiind valabilă până la ora 8.00. În acest judeţ vor fi intensificări ale vântului care la rafală vor depăşi 55-60 kilometri la oră, iar la peste 1400 m altitudine, 70-80 kilometri la oră, izolat 100 de kilometri la oră.
Tot până la ora 14.00 se află sub avertizare cod galben de vânt şi judeţele Sibiu, Harghita, Covasna şi Braşov, unde se vor semnala intensificări ale vântului care la rafală vor depăşi 55-60 kilometri la oră, iar la peste 1800 de metri altitudine vântul va atinge 90-100 kilometri pe oră.