Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la o societate cu profil agricol din localitatea prahoveană Păuleşti, focul cuprinzând 15.000 de baloţi de paie.  Pompierii nu au stabilit cauza izbucnirii flăcărilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, 16 pompieri au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea incendiului izbucnit la o societate comercială cu profil agricol din localitatea Păuleşti, situată în apropierea municipiului Ploieşti.


Focul a cuprins 15.000 de baloţi de paie şi s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi.

Nicio persoană nu a fost rănită.