Impiegatul care marţi seară a oprit trenul încărcat cu nitrat de amoniu spune că a văzut fum la un boghiu al garniturii care trecea prin gara Comarnic şi că a luat imediat legătura cu mecanicul, căruia i-a spus să oprească.

La trecerea trenului prin staţia Comarnic am observat o degajare de fum la un boghiu. Am luat imediat legătura cu mecanicul, prin staţie şi i-am spus să oprească trenul! Garnitura s-a oprit între staţiile Comarnic şi Câmpina, în apropiere de halta Breaza. După ce a verificat trenul, mecanicul mi-a confirmat degajarea de fum! Am pus imediat mâna pe telefon şi am sunat la 112, apoi mi-am anunţat şefii ierarhici”, a spus impiegatul Ilie Şerban, care a reuşit să evite producerea unei catastrofe în zona haltei Breaza.

Mesajul acestuia a fost postat pe Facebook de CFR, care spune că Ilire Şerban, "Omul Zilei de 31 octombrie 2017" va fi premiat de companie.

Ilie Şerban este impiegat de mişcare din anul 1992.

Marţi seară, în gara Breaza Nord a existat pericol de explozie din cauza unui incendiu la un vagon al unui tren cu 26 de vagoane încărcat cu azotat de amoniu. Populaţia a fost evacuată pe o rază de 800 de metri.