Petrolul Ploieşti l-a “repatriat” pe Alexandru Benga, de la Oţelul Galaţi. Benga a fost unul dintre jucătorii care au pus umărul serios la promovarea Petrolului în prima ligă. După acel moment, el şi Ljubinkovic, celălalt fundaş central de atunci, au luat calea Galaţiului, Oţelul fiind echipa campioană.
Acum, după ce oamenii de la club şi-au dat seama că apărarea, mai ales în zona centrală, este călcâiul lui Ahile la Petrolul, au luat o decizie justă prin aducerea unui jucător care poate aduce un plus faţă de ceea ce are acum Petrolul în defensivă. Geraldo are experienţă, dar nu mai este tinerel, Yamissi a arătat că nu se poate pune bază pe el, iar Neag este prea crud pentru a juca la o echipă cu pretenţii. În aceste condiţii, Alexandru Benga poate deveni în scurt timp titular la Petrolul.
Cert este faptul că era nevoie de fundaşi centrali şi venirea lui Benga nu poate fi decât de bun augur. Fundaşul a semnat cu Petrolul un contract valabil 3 ani.