Portarul echipei Aston Villa, Emiliano Martínez, precum şi Cristian Romero şi Giovani Lo Celso de la Tottenham erau toţi pe teren în momentul în care poliţia federală şi oficialii agenţiei de sănătate braziliană (ANVISA) au oprit meciul din calificările Cupei Mondiale şi i-au reţinut pentru a fi duşi în izolare, împruenă cu un al patrulea jucător argenitinian, Emiliano Buendía, care joacă de asemena la Aston Villa, şi care era pe banca de rezerve.
Agenţii susţin că cei patru jucători au păcălit regulile epidemice braziliene, potrivit cărora li se interzice intrarea în ţară celor care au fost în ultimele 14 zile în Marea Britanie, Africa de Sud sau India.
Potrivit Agenţiei sanitare braziliene, aceasta a primit rapoarte că cei patru jucători din Argentina, care au venit vineri cu avionul în Brazilia din Venezuela, au furnizat informaţii false cu privire la declaraţiile lor de sănătate, înainte de zbor. ANVISA a cerut autorităţilor locale să-i plaseze în carantină pe cei patru jucători.
Intrarea agenţilor pe teren a generat scene de nervozitate şi confuzie, chiar brazilienii considerând că autorităţile lor exagerează, în timp ce jucătorii, inclusiv Neymar şi Lionel Messi, pe care îi leagă o prietenie veche, au aşteptat nedumeriţi pe teren să afle dacă jocul va fi reluat. Câteva minute mai târziu, a fost oficial suspendat.
Imediat după aceea, incidentul s-a transferat pe scena politică, opoziţia braziliană acuzând oficialii din domeniul sănătăţii că nu au fost la fel de fermi cu cu preşedintele de extremă dreapta al ţării, Jair Bolsonaro, care a încălcat în mod repetat măsurile epidemice.
Sursa: www.biziday.ro