Cu foarte puţin timp înainte de startul oficial al Petrolului în ceea ce poate fi cel mai bun sezon din istoria echipei, există încă unii care se încăpăţânează să nege evidenţa. Şi să facă adevărate crize dacă nu se spun doar lucruri laudative despre cei patru, amintiţi în titlu.

Plecând de la ideea simplă că Petrolul are nevoie de fani adevăraţi, care nu contestă lucrurile evidente şi de fani care iubesc cu adevărat Petrolul, nu un jucător anume, îmi asum toate reproşurile acelora care nu sunt capabili să facă diferenţierea între susţinere reală pentru echipă şi fanatism necontrolat.

Tocmai în virtutea celor afirmate, este evident că toţi cei patru au fost fotbalişti fundamentali pentru jocul Petrolului şi pentru parcursul ascendent al echipei. Este un fapt incontestabil.  Am fost exaltat de jocul lor, de foarte multe ori, dar nu ca individualităţi, ci tocmai pentru că alcătuiau un tot unitar, care se exprima încântător pe terenul de joc. Iar acel tot-unitar se numea Petrolul. Dacă îi vedeam pe cei patru jucând aşa frumos pentru o altă echipă, trăirile nu ar mai fi fost aceleaşi! Şi vorbesc din perspectiva ziaristului local, care nu se sfieşte să îşi recunoască latura de suporter!

Asta nu înseamnă, însă, că nu trebuie să vedem şi reversul acestei situaţii! Şi reversul ăsta ne spune cam aşa:

Gheorghe Grozav, un puşti talentat care îşi căutase de timpuriu şansa fotbalistică pe tărâmuri unde berea şi ciocolata sunt produse care vor fi cu greu depăşite de fotbal: în Belgia! Cu aura asta, de copi teribil, înzestrat din plin cu talent fotbalistic, a ajuns Gicu la Petrolul. Avea o cotă de piaţă de 750.000 de euro. După ce a jucat la Petrolul a plecat cu o cotă de piaţă de 2,5 milioane de euro!

Jeremy Bokila, un atacant de culoare şi de forţă, abil, dar care i-a disperat pe fani cu ratările incredibile la primele sale meciuri, devenind, apoi, unul dintre cei mai percutanţi atacanţi din Liga I. Când a venit la Petrolul avea o cotă de piaţă de 350.000 de euro, când a plecat cota lui de piaţă urcase la 2,8 milioane de euro.

Damien Boudjemaa, un mijlocaş de buzunar care părea un titirez dibaci, cu multă calitate tehnică, a captat rapid interesul unui public ploieştean care se obişnuise să vadă jucători de valoare îndoielnică. Când a venit la Petrolul, de la Maccabi Paris Metropole, Boudjemaa avea o cotă de piaţă de 25.000 de euro. Când a plecat, cota lui era de 1,6 milioane de euro!

În fine, Hamza Younes, un atacant care a venit în România pentru a juca la Astra, dar a ajuns la Petrolul, nu avea niciun fel de nume în fotbalul european. Venea de la Etoile Sportive du Sahel, din Tunisia natală, iar cota lui de piaţă era de 700.000 de euro. Când a plecat de la Petrolul, unde a fost idol, cota lui era de 2,4 milioane de euro!

Sunt de acord că toată creşterea Petrolului nu ar fi fost posibilă fără ei, dar nici ei nu ar fi ajuns să câştige bani frumoşi, acum, dacă nu exista Petrolul. Şi e mult mai importantă această a doua parte. Câţi dintre voi nu sunt buni într-un anumit domeniu şi stau pe bară, nu au unde să se afirme, pentru că locurile sunt ocupate de alţii? Petrolul le-a dat şansa asta! E mare lucru într-o lume în care, aproape de fiecare dată, şansa îţi este dată doar pentru a-ţi fi luată atunci când ţi-e lumea mai dragă! Cei patru au ajuns la un nivel la care clubul  nu mai putea să-i ţină, sau ar fi putut să-i ţină, dar cu salarii mult sub valoarea lor.

Petrolul merge mai departe. Fără Hamza, fără Grozav , fără Boudjemaa şi fără Bokila. Petrolul a mers mai departe şi fără Răchită, fără Rednic, fără Contra. Va merge şi fără Capră, fără Lucescu şi fără Mutu! Petroliştii vor fi mereu lângă echipă, nu vor plânge după un jucător sau după altul, după un conducător sau după altul. Petrolul e mai mult decât atât, e o stare de spirit continuă, nu întreruptă de episoade care poartă nume proprii.

Recunoştinţa, respectul, regretele sunt de înţeles. Dar idolatrizarea, văzând situaţia dintr-o singură perspectivă, nu! Petrolul merge mai departe şi dă şansa tuturor să o susţină!