Grupa de copii de 10-12 ani de la Petrolul Ploieşti a ratat calificarea în finala Cupei Hagi Danone, la capătul unui meci dramatic disputat împotriva celor de la LPS Banatul.
Petroliştii mici au condus cu 2-0 în minutul 29, dar au fost egalaţi în finalul meciului, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare. O singură ratare a fost suficientă pentru ca Banatul să ajungă în finala competiţiei.
Petroliştii mici au luptat, atât cât i-au ţinut resursele fizice, pentru o finală care, la un moment dat, era atât de aproape. Micuţii jucători ai Petrolului au simţit la final ce însemană dezamăgirea eliminării, dar ei trebuie să ştie că astfel de momente îi pot face mai puternici.
Capul sus, copii! Ploieştenii sunt alături de voi!
Personal vă mulţumesc pentru faptul că m-am regăsit în ipostaza de a avea emoţii reale pentru voi. Aveţi tot viitorul fotbalistic înainte, mergeţi pe acest drum, cu ambiţie şi cu seriozitate, şi dezamăgirea de azi se va schimba în bucuria de mâine!
O ştiţi pe aia? Pentru noi, sunteţi campioni!