Pe reţelele de socializare a fost postat un comunicat în numele Uniunii Suporterilor Petrolişti prin care a fost anunţată opţiunea organizaţiei, anume proiectul Petrosport ca variantă pentru renaşterea Petrolului. Comunicatul poate fi citit AICI.

În anunţul respectiv este lansată şi o invitaţie la adresa fostelor glorii de a se alătura iniţiativei.

Tavi Grigore, reprezentant al grupului de acţiune Petrolul 52, a declarat, pentru Jurnalul Prahovean:

“În primul rând, trebuie să fim puşi în temă cu acest proiect . Punându-se problema aderării nostre la proiect, evident, trebuie să vedem despre ce e vorba. Astăzi, vom avea şi noi, membrii grupului Petrolul 52, o discuţie. Noi vedem acest proiect de renaştere a Petrolului ca fiind unul la care să adere toţi factorii din Ploieşti, investitori, foşti fotbalişti, suporteri, autorităţi locale. Vorbim despre un viitor Petrolul care are nevoie de sprijinul tuturor şi care trebuie să-i reprezinte pe toţi cei care iubesc această echipă”, ne-a declarat Octavian Grigore.