Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Alexandru Dunca, a declarat, luni, la Galaţi, că speră să rezolve cât mai repede problema legii sportului, însă mai întâi va fi emisă o ordonanţă de urgenţă care va reglementa condiţiile finanţării de către administraţiile locale a cluburilor sportive din subordine, întrucât acum există "piedici” în urma unor controale ale Curţii de Conturi.

Marius Alexandru Dunca a afirmat că speră să rezolve cât mai repede problema legii sportului, dar mai întâi, în termen de o lună, va fi emisă o ordonanţă de urgenţă care va reglementa condiţiile finanţării de către administraţiile locale a cluburilor sportive din subordine.

"Sper cât mai repede să rezolv acea problemă a legii sportului că sunt câteva piedici şi în urma unor controale a Curţii de Conturi observăm că nu mai putem investi în sport. Ce facem cu sportul de masă? Cu sportivii de performanţă? Cum îi ţinem în ţară? Sper ca în maximum o lună să rezolvăm această problemă, printr-o ordonanţă de urgenţă, după care o să vorbim de legea sponsorizării şi ulterior vom vorbi de legea sportului şi ne vom stabili nişte priorităţi foarte clare. Pentru că trebuie să stabilim o prioritate a federaţiilor în care putem să investim, fără o prioritizare a federaţiilor, acum mă interesează ca ministru, şi primari şi Consilii Judeţene cum deblocăm aceste mici probeme. Am făcut o comisie de lucru cu Mnisterul Justiţiei, Dezvoltării şi Minsiterul Finanţelor, aşteptăm acum observaţiile de la Ministerul Justiţiei. (...) Va fi şi un plafon 5% din buget am stabilit ca să nu mai existe oportunitatea să vină cineva sa ne spună de ce aţi investit în sport şi nu aţi investit în drumuri, sănatate; adică să fie mai transparent şi mai clar ce au de făcut şi să stabiliească atribuţiile fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a spus ministrul.

Ministrul a spus că încearcă să realizezeze şi o variantă a legii sponsorizării care să fie mult mai clară pentru mediul de afaceri.

"Încerc să fac o variantă a legii sponsorizării, să o facem mult mai clară ca mediul de afaceri să vină către sport după care va veni o lege a sportului. Trebuie să dăm posibilitatea sportului să se finanţeze, nu putem totul de la stat, trebuie să lăsăm şi mediul de afaceri şi atunci fiecare federaţie va avea obligaţia să atragă mediul de afaceri alături”, a mai afirmat Dunca.