Simona Halep începe, luni, săptămâna cu numărul 53 în fruntea clasamentului WTA, având un avans de 1.046 de puncte faţă de jucătoarea clasată pe locul al doilea, germana Angelique Kerber, la fel ca în ierarhia anterioară.
În partea sa superioară, clasamentul WTA nu va mai suferi modificări până la finalul anului. Primele zece jucătoare sunt următoarele:
1. Simona Halep (România) 6.921 de puncte;
2. Angelique Kerber (Germania) 5.875;
3. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.586;
4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.350;
5. Naomi Osaka (Japonia) 5.115;
6. Sloane Stephens (SUA) 5.023;
7. Petra Kvitova (Cehia) 4.630;
8. Karolina Pliskova (Cehia) 4.465;
9. Kiki Bertens (Olanda) 4.335.
10. Daria Kasatkina (Rusia) 3.415.
Celelalte românce din Top 100 WTA au înregistrat următoarele evoluţii în ierarhie: Mihaela Buzărnescu se menţine pe 24, cu 1.860 de puncte, la fel Irina Begu, pe 66, cu 872 de puncte, şi Ana Bogdan, pe 71, cu 803 puncte. Monica Niculescu a coborât de pe locul 77 pe 78, cu 762 de puncte, iar Sorana Cîrstea de pe 85 pe 86, cu 712 de puncte.
În Top 200 WTA, Irina Bara se menţine pe locul 141, cu 429 de puncte, la fel Alexandra Dulgheru, pe 148, cu 408 puncte.
Buzărnescu, Bogdan, Niculescu şi Dulgheru participă în această săptămână la turneul de la Limoges, cu premii de 125.000 de dolari şi pot uca sau coborî în ierarhie.
La dublu, Irina Begu se menţine pe 23, cu 2.755 puncte, Mihaela Buzărnescu pe 24, cu 2.555 de puncte, Raluca Olaru, pe 44, cu 1.740 de puncte, Monica Niculescu, pe 48, cu 1.660 de puncte, Irina Bara, pe 77, cu 1.107 puncte, în timp ce Sorana Cîrstea a coborât de pe 92 pe 95, cu 921 de puncte.
Sursa: www.news.ro