Revenită în noaptea de duminică spre luni din Insulele Feroe, CSM Ploieşti va debuta, mâine, în ediţia 2016-2017 a Ligii Naţionale, în compania formaţiei HC Zalău. Amânat din cauza participării în Cupa EHF, meciul a putut fi mutat doar mâine, la 12.00, ora fiind stabilită în urma unei convenţii cu clubul oaspete, care va evolua vineri în etapa a II-a, pe teren propriu, în compania campioanei CSM Bucureşti.

Desigur, marele semn de întrebare vizează componenţa echipei la jocul de mâine, însă o decizie se va lua doar după antrenamentul programat în această seară, la ora 18.00, la Sala Sporturilor Olimpia. Cert este că, foarte probabil, pentru a se completa lotul, se va apela şi la câteva junioare din cadrul clubului.

Partida de mâine va fi arbitrată de Marian Drăghici şi Victor Drăguţ (ambii din Vrancea) şi îl va avea ca observator pe Vlad Ionescu (Bucureşti).

Intrarea spectatorilor este liberă.

csmploiesti.ro