Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a înfiinţat, din această vară, secţia de fotbal seniori, ce va combate în noul sezon al Ligii A Prahova. În scopul alcătuirii unui lot de jucători pentru participarea în eşalonul de elită al fotbalului judeţean, CSM Ploieşti organizează, luni şi marţi (27-28 iulie), începând cu ora 8.30, acţiuni de selecţie la Baza Conpet, de la Strejnic, la care sunt aşteptaţi fotbalişti din judeţ (indiferent de vârstă) dornici să evolueze pentru echipa noastră. În ambele zile, se va asigura transport la teren, plecarea din Ploieşti fiind programată la ora 8.00, din staţia de autobuze de la Coreco.
Proiectul este coordonat de fostul jucător al Petrolului, tehnician cu licenţa PRO, Octavian Grigore.
csmploiesti.ro