Andreea Mitu s-a calificat în turul trei la Roland Garros. Mitu a învins-o în trei seturi, scor 2-6, 7-5, 6-4, pe Karolina Pliskova, a 12-a favorită a turneului. Tot astăzi Irina Begu a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-0, pe croata Ana Konjuh.
Jucătoarea de tenis Cristina-Andreea Mitu, locul 100 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 2-6, 7-6 (5), 6-4, pe Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul 12 şi poziţia 12 în clasamentul mondial, şi s-a calificat în turul al treilea al French Open.
Mitu s-a impus după două ore şi 20 de minute, reuşind să fructifice a patra minge de meci pe care a avut-o.
În turul trei, Cristina-Andreea Mitu o va întâlni pe Francesca Schiavone (Italia), locul 92 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-7 (11), 7-5, 10-8, de Svetlana Kuzneţova (Rusia), a 18-a favorită a competiţiei şi poziţia 18 în clasamentul mondial. Mitu (23 de ani) şi Schiavone (34 de ani), câştigătoare la Roland Garros în 2010 şi finalistă în 2011, nu s-au mai întâlnit în carieră.
Jucătoarea română se află la a doua prezenţă pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, după Wimbledon - 2014, când a fost eliminată în primul tur, unde ajunsese din calificări.
Irina-Camelia Begu, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 30, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-0, pe sportiva croată Ana Konjuh, locul 93 WTA, şi s-a calificat pentru prima dată în carieră în turul al treilea al turneului de la Roland Garros.
Begu s-a impus în faţa croatei de 17 ani după un meci care a durat o oră şi patru minute. Anterior, sportiva română a mai ajuns doar până în turul 2 la Roland Garros, în 2011 şi 2012. Cel mai bun rezultat al ei la un turneu de Grand Slam a fost calificarea în optimile de finală ale Australian Open, în acest an.
În faza următoare, românca o va întâlni pe Petra Kvitova din Cehia, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, care a câştigat, tot joi, cu scorul de 6-7 (4), 6-4, 6-2, meciul disputat cu spaniola Silvia Soler-Espinosa, locul 74 WTA.
Kvitova şi Begu s-au întâlnit prima dată în circuit, la începutul acestei luni, în sferturile de finală ale turneului de la Madrid, când jucătoarea cehă s-a impus cu scorul de 7-5, 6-3. Calificarea în turul al treilea este recompensată la Roland Garros cu un premiu de 85.000 de euro şi cu 130 de puncte WTA.