Data de 20 aprilie este cea în care, în Seria a III-a a Ligii a III-a, se va desfăşura cel mai aşteptat meci al returului ediţiei 2017-2018, derbiul de la Alexandria, dintre AFCM şi FC Petrolul Ploieşti. Evident că gazdele de azi îşi puseseră mari speranţe că acest joc trebuia să le găsească la doar două puncte în urma liderului neînvins, gruparea antrenată de Romulus Ciobanu, tehnicianul din tur al AFCM-ului. Însă, au fost de-ajuns două meciuri consecutive, ultimele disputate de cea mai bine clasată formaţie teleormăneană din serie, pentru ca emoţiile vizavi de derbi ale ploieştenilor să se risipească în mare măsură. Iar asta deoarece Flacăra Moreni - pe care Petrolul abia o învinsese în deplasare, scorul final fiind fixat încă de la pauză, 2-0 - să câştige neaşteptat la Alexandria, cu 1-0, iar Concordia 2 Chiajna, următoarea învinsă a “lupilor”, cu 4-0, să facă o remiză, 1-1, pe propriul teren, cu AFCM, şi ecartul “galben-albaştrilor” a devenit unul aproape liniştitor. Cu patru puncte avans şi un meci mai puţin disputat, Claudiu Tudor, Marius Chindriş şi coechipierii lor depind numai de ei ca acest deficit al Alexandriei fie să se adâncească, fie să rămână cel puţin la fel. Ceea ce, pe o logică simplă, ar însemna promovarea matematică mai devreme a găzarilor în Liga a II-a!
Delegaţia Petrolului a părăsit ieri Ploieştiul, după antrenamentul de dimineaţă, ultimul de dinainte de derbi, pentru a se îndrepta spre o locaţie mai apropiată de arena disputei care va începe la ora 17.00 şi va fi preluată în direct de Digisport 1 şi FCP TV, pe canalul de Facebook al clubului ploieştean şi pe cel de Youtube al acestuia. Derbiul urmează a fi arbitrat de zălăuanul Paul Unimatan, care va fi asistat la cele două linii de bucureştenii Mihăiţă Necula şi Alexandru Midvichi, şi supervizat de concitadinul acestora din urmă, Aurel Ionescu (pentru joc), şi giurgiuveanul Iulian Ivan, pentru arbitraj. Au rămas acasă patru fotbalişti ai oaspeţilor, portarul Raul Botezan, fundaşul central Gabriel Frîncu şi tinerii mijlocaşi Tiberiu Niţescu şi Mario Bratu, ambii “U 19”. Dintre cei plecaţi la Alexandria se va alege lotul de 18, care va fi înscris în raportul de joc de către team managerul Costel Ilie. Deşi are un avantaj de patru puncte, cum am scris mai sus, Petrolul va ataca victoria la Alexandria, pentru a pune capăt tuturor discuţiilor care ar mai exista în privinţa numelui echipei ce va promova la finele campionatului!
Foto: www.fcpetrolul.ro