Ratarea promovării Petrolului în liga superioară a creat nu numai supărare în rândul suporterilor ci şi nelinişte faţă de soarta echipei, ştiut fiind că în contractul de licenţa a marcilor promovarea era stipulata ca obligatorie.
Despre acest lucru am stat de vorba cu avocatul Sorin George Botez, liderul consilierilor locali social-democraţi din Consiliul Local Ploieşti.
- Domnule Botez, cum comentaţi ratarea calificării Petrolului în Liga I ?
G. B. - Ghinion, pur şi simplu, ghinion ! Ratarea calificării echipei noastre în liga superioară a picat greu iubitorilor de fotbal din Ploieşti. A fost un concurs nefericit de împrejurări cu consecinţe nefaste asupra echipei şi a suporterilor. Să ai un stadion că Ilie Oana şi să joci fără spectatori este deprimant. Probabil că şi acest lucru a contribuit la rezultatele slabe de acasă ale Petrolului. Nu dau toată vină pe nenorocitul acesta de COVID, dar când e să se aleagă praful, se alege !
- Suporterii acuză pe reţelele de socializare pe toata lumea, începând cu sponsorul şi terminând cu antrenorul şi fotbaliştii Petrolului. Dumneavoastră ce părere aveţi ?
G.B. - Ce să spun ? Vinovaţi sunt toţi şi, în aceeaşi măsură, niciunul ! Este o competiţie sportivă. În sport câştigi sau pierzi, dar a doua zi tot răsare soarele. Este evident că suporterii au tot dreptul să critice şi să fie nemulţumiţi. Ei sunt cei care au resuscitat Petrolul, Petrolul este al lor ! Dar strângem din dinţi şi mergem înainte.
- Potrivit contractului de licenţă, Petrolul trebuia să promoveze în acest an, iar anul următor să se claseze în primele 10 locuri în liga 1. Altfel, se pierde dreptul de folosire a mărcilor. Cum comentaţi acest lucru ?
G.B - Da, aveţi dreptate ! Am avut în vedere atunci când am inserat această clauză dorinţa ploieştenilor de performanţă. Aveam în vedere faptul că marca Petrolul, marca ce aparţine ploieştenilor, trebuie să fie bine reprezentată, iar echipa să fie sus, acolo unde îi este locul.
Am văzut pe reţelele de socializare faptul că suporterii sunt îngrijoraţi de posibilitatea că deţinătorul mărcii să piardă folosinţa şi mi se pare o îngrijorare legitimă. Însă am o opinie personală pe care am discutat-o cu colegii consilierii din grupul PSD şi doresc să iniţiem în regim de urgenţă un proiect de hotărâre de consiliu local prin care să renunţăm la această clauză de promovare care, apreciez eu, nu a fost îndeplinită din cauze de forţă majoră. Îmbolnăvirea unor jucători ai Petrolului şi trecerea lor în izolare din cauza COVID-ului reprezintă o cauza de forţă majoră care a dus la imposibilitatea îndeplinirii obiectivului. Avocateste vorbind, aceasta este o scuză legitimă.
În acest mod, marca rămâne acolo unde se află la acest moment, construcţia bazată pe sprijinul financiar al sponsorului poate să se desfăşoare în continuare fără probleme şi să sperăm că la anul câştigăm detaşat liga 2.
Mesajul meu pentru suporteri este unul simplu : aveţi încredere ! Nu a murit Petrolul când ne-a fost mai greu ! Trecem şi peste asta !