Pentru fetele de la CSM Ploieşti încep meciurile de pregătire, primele două confruntări fiind programate, mâine şi sâmbătă, la Târgu-Mureş, în compania nou-promovatei în Liga Naţională, SC Mureşul. Antrenorul Gheorghe Covaciu va avea la dispoziţie un lot de 15 jucătoare, în condiţiile în care Alexandra Iovănescu, Raluca Anghelina şi Loredana Gărăcel sunt în perioada de refacere după operaţiile suferite, iar Daciana Balaban (Curtean) şi Clara Vădineanu au rămas la Ploieşti, fiind uşor accidentate.
Delegaţia ploieşteană a plecat astăzi, la prânz, spre Târgu Mureş, unde va efectua mâine dimineaţă un antrenament de acomodare, după care va juca, seara, de la ora 18.00, şi sâmbătă dimineaţă, de la ora 11.00, cu SC Mureşul. Imediat după al doilea joc se va reveni acasă, fetele primind liber până luni.
Lotul care face deplasarea este următorul: Gabriela Cristescu, Alina Ifrim (portari) – Ramona Ştefan, Oana Ionescu, Andreea Chiricuţă, Adriana Vasilescu, Andreea Dincu (extreme), Mirela Roman, Sanja Vlaskalic, Cătălina Preda (interi), Ana Marinela Gherman, Alla Sheiko, Mădălina Zamfirescu (centri/interi), Ionela Dinu şi Iryna Shutska (pivoţi).
Ca o noutate, a apărut Ana Marinela Gherman (în foto), o jucătoare în vârstă de 29 de ani, care a jucat în ultimul sezon pentru CSM Bucureşti şi este foarte aproape să semneze cu CSM Ploieşti. Evoluează la linia de 9 metri şi a trecut, de-a lungul carierei, pe la „U” Jolidon Cluj (2001-2009), HCM Roman (2009-2013), Fram Reykjavik (2013) şi CSM Bucureşti (2013-2014).
Altfel, în weekend-ul următor, Sala Sporturilor „Olimpia” va găzdui un turneu organizat de CSM Ploieşti, la care vor participa colegele de eşalon HC Dunărea Brăila şi CSM Unirea Slobozia, plus divizionara secundă HC Activ CSO Plopeni. Formaţia din Divizia A a fost invitată după ce două grupări din Liga Naţională, HCM Râmnicu Vâlcea şi Neptun Constanţa, şi-au anulat prezenţa la turneu deşi, în primă fază, confirmaseră participarea.