Deşi te-ai fi aşteptat ca miniştrii PSD să fie...”saraci, dar cinstiţi”, iar liberalii nişte investitori adevăraţi, în Guvernul Ponta, lucrurile stau tocmai pe dos. Conform declaraţiilor de avere, reprezentanţii PSD îşi suplimentează considerabil veniturile din închirierea proprietăţilor şi din dividende. Nu de alta, dar dacă ar trăi din salariul de ministru, care ajunge pe la vreo 5.000 de lei pe lună, şefii ministerelor nu prea şi-ar permite multe lucruri. Din fericire, nu prea sunt nevoiţi să trăiască doar din salariul de bugetar.
Spre exemplu, Dan Şova, ministrul marilor proiecte, a câştigat în anul fiscal 2012 aproximativ 135.000 euro din închirierea unor proprietăţi. Şova este proprietarul a două case de locuit în Bucureşti (de 300 mp, respectiv 462 mp) şi a uneia în Izvorani (240 mp). Şi colegul său de la fonduri europene, Orlando Teodorovici, obţine 5.000 de euro pe lună din chirii. Teodorovici deţine 50% cotă parte din trei case de locuit în Bucureşti, plus un apartament. La fel de bine stă şi viceprim-ministrul Gabriel Oprea, care încasează 82.000 euro pe an din închirierea unor proprietăţi. Iar la capitolul proprietăţi, Oprea stă foarte bine. El deţine două apartamente şi două case de locuit (de 828 mp, respectiv 467 mp), toate în Bucureşti, o altă casă de locuit de 818 mp în Voluntari, precum şi case de vacanţă în Predeal, Mangalia, Venus şi Constanţa.
Dintre liberali, doar Eugen Nicolăescu a descoperit calea suplimentării veniturilor din chirii. Ministrul Sănătăţii şi-a închiriat apartamentul din Târgu Mureş şi a obţinut în 2012 suma de 13.700 de lei.
Şi la capitolul dividende, miniştrii cabinetului Ponta stau foarte bine. Astfel, pesedistul Dan Nica a încasat dividende de 283.500 lei, de la Viticom SRL Panciu, unde deţine 40% din acţiuni. Liviu Voinea a câştigat 135.000 lei din dividende de la VBD Alliance Consulting SRL (fosta Voinea Business Developement). Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a trecut în declaraţia de avere 900.000 lei din dividende de la SC Fene Grup SA (96% cota de participare) şi SC Tehnorom SRL.
Miniştrii USL câştigă bani frumoşi din chirii şi dividende
14 iulie 2013
(112 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Site al PNL, atacat de hackeri!
(28 iunie 2015)
277 vizualizări
Deputatul Gabriela Anghel contestă decizia de excludere din PPDD
(4 decembrie 2014)
418 vizualizări
Traian Băsescu îşi petrece Crăciunul la Predeal
(26 decembrie 2013)
540 vizualizări
PSD Ploieşti propune majorarea plafonului maxim până la care pensionarii beneficiază de transport public gratuit
(26 mai 2021)
169 vizualizări
Alegerile europarlamentare, în cifre şi curiozităţi. Al doilea cel mai important scrutin din lume, după cel din India
(23 mai 2019)
105 vizualizări
Incidente în secţiile de votare. 120 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni la alegeri, 20 la sută nu au fost confirmate.
(5 iunie 2016)
75 vizualizări
Tinerii îi ameninţă pe politicieni: Vom fi coşmarul vostru! VIDEO
(17 septembrie 2016)
528 vizualizări
PSD Ploieşti: Domnule Dobre, pe ploieşteni i-aţi întrebat ce îşi doresc?
(22 august 2016)
709 vizualizări
Firea: Boicotarea dezbaterilor e un pretext pentru Orban, să nu poată fi comparat cu mine
(4 aprilie 2016)
90 vizualizări
Dragnea: Imunitatea parlamentară nu trebuie să mai existe în România
(21 octombrie 2015)
558 vizualizări
Ludovic Orban: Victor Ponta încearcă, încetu cu încetu, să devină un nou Traian Băsescu
(12 aprilie 2014)
66 vizualizări
Şova: E o greşeală să-l ai pe Antonescu la dispoziţie şi să candidezi cu Iohannis
(5 octombrie 2014)
49 vizualizări
Elena Udrea a demisionat din PDL!
(30 ianuarie 2014)
81 vizualizări
UE: „Urmărim cu mare îngrijorare la evoluţiile recente din România”
(1 februarie 2017)
57 vizualizări
Remus Cernea vrea să elimine religia din programa şcolară obligatorie
(16 februarie 2014)
90 vizualizări
Ultima zi în care pot fi depuse candidaturile pentru alegerile europarlamentare
(28 martie 2019)
73 vizualizări
George Botez: PNL Prahova a început racolările de toamnă
(10 noiembrie 2016)
688 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























