Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se reuneşte marţi, de la ora 12.00, la sediul central al partidului, pentru a discuta despre rezultatele obţinute la alegerile locale şi despre alianţele din consiliile judeţene şi locale în vederea formării de majorităţi.
”Avem Comitet Executiv Naţional, pentru a discuta strict despre formarea majorităţilor. Mâine vom avea sperăm rezultatul de la toate localităţile din ţară. Din informaţiile parţiale pe care le avem până acum, PSD-ul are un număr de primării mai mare decât numărul de primării cu care a intrat în aceste alegeri”, a declarat, luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
PSD a câştigat postul de primar în 19 municipii reşedinţă de judeţ, în timp ce PNL are 11 primari şi UDMR trei.
Totodată, PSD împreună cu UNPR şi ALDE vor forma majoritate în 27 de consilii judeţene, plus Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în timp ce PNL a obţinut un scor de peste 50%+1 în cinci CJ-uri, iar UDMR într-un singur judeţ; în ceea ce priveşte primăriile reşedinţă de judeţ PSD a câştigat 19 primării, PNL - 11 şi UDMR - 3, se arată într-un calcul făcut de către social-democraţi.
Social-democraţii au obţinut un scor de peste 50% în 14 judeţe: Argeş, Bistriţa, Buzău, Botoşani, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Teleroman, Vaslui şi Vrancea. În aceste judeţe nu au nevoie de alianţe pentru a forma majoritate şi automat PSD va avea preşedinte de CJ. În alte 10 judeţe şi municipiul Bucureşti în care PSD şi UNPR au candidat pe liste comune vor fi făcute alianţe cu ALDE pentru a forma majorităţi în consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acestea sunt: Bacău, Brăila, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Gorj, Iaşi, Prahova, Neamţ, Tulcea şi Vâlcea.
De asemenea, mai sunt alte două judeţe în care cele trei partide - PSD, UNPR şi ALDE - au candidat pe liste separate, dar vor forma majorităţi în Consiliile Judeţene. Acestea sunt Caraş-Severin şi Timiş.
PNL a obţinut un scor de peste 50%+1 la Consiliile Judeţene în cinci judeţe: Alba, Arad, Călăraşi, Ilfov şi Suceava. UDMR va avea majoritate în Covasna, iar în alte opt judeţe vor fi formate alte majorităţi.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD va avea preşedinţi de Consilii Judeţene în cel puţin 25 de judeţe, dar ţinta este să aibă în toate cele 27 de judeţe.
”Pentru consiliile judeţene, în 14 judeţe din România PSD are majoritate singur şi va putea pune preşedinţii de Consilii Judeţene. În alte 11 judeţe putem face majoritate doar cu ALDE. Asta înseamnă 25. În încă două judeţe, putem face majoritate PSD – ALDE – UNPR. În total 27. În schimb, mai sunt trei sau patru judeţe unde vom începe negocierile de mâine, unde avem şanse ca PSD să formeze majoritate împreună cu alte partide, cu excepţia PNL, cu excepţia PMP”, a spus Dragnea.
Liviu Dragnea a mai precizat că în toate judeţele în care PSD are majoritate, ALDE va primi câte un post de vicepreşedinte.
”În toate judeţele unde PSD-ul are majoritate singur, ALDE va primi un post de vicepreşedinte, chiar dacă noi facem majoritate singuri şi, bineînţeles şi în judeţele unde facem împreună. Asta înseamnă colaborare şi constituirea unei majorităţi (...) Până la urmă o înţelegere e bazată pe caracterul celor care o fac (...) Oriunde va fi posibil PSD este dispus să creeze condiţiile pentru ca membri ALDE şi UNPR să obţină funcţii de vicepreşedinţi şi de viceprimari, pentru că vrem ca aceste majorităţi să fie funcţionale”, a spus Dragnea la finalul unei întâlniri cu cei copreşedinţi ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, dar şi cu preşedintele UNPR, Valeriu Steriu.
În ceea ce priveşte Consiliului General al Municipiului Bucureşti, majoritatea va fi asigurată de PSD-UNPR, care au candidat pe aceeaşi listă, şi ALDE.
"Sunt judeţene în care am depăşit pragul electoral de 5%, sunt judeţe cu 8%, cu 9%, este rezultatul pe Bucureşti care este echivalentul a 10% în această alianţă. De aceea, imediat ce vom avea rezultatele finale, vom putea să dăm notele de trecere organizaţiilor care au performat", a declarat Steriu.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că în CGMB atât ALDE, cât şi UNPR vor primi câte o funcţie de viceprimar general. El a mai precizat că la consiliile locale de la sectoarele 2, 3, 5 şi 6 PSD poate face majoritate doar cu ALDE, iar pentru sectoarele 1 şi 4 aşteaptă rezultatele finale.