Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi cererea DNA de arestare preventivă a lui George Ivănescu, acţionar la compania de vinuri Murfatlar, în dosarul în care se fac cercetări cu privire la o evaziune fiscală de aproximativ 600 milioane lei.

În acelaşi dosar, au fost arestaţi alţi şase inculpaţi, respectiv Constantin Cîrciumaru, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu şi Sorin Vasile Săvoiu.

De asemenea, instanţa a dispus ca trei dintre inculpaţi — Cristian George Lascu, Irina Tănase şi Ioan Toma — să fie plasaţi în arest la domiciliu.

Decizia nu este definitivă.

DNA susţine că, în perioada 2010 — 2014, patru societăţi cu activitate de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, deţinute sau controlate de Ivănescu, Bucura, Zlotea şi de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168 de lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

388.959.854 lei (aproximativ 86 milioane de euro).

AGERPRES