Mai multe plaje din apropiere de capitala japoneză, foarte frecventate de practicanţii de surfing, au fost închise vineri de autorităţi după ce zeci de rechini au fost văzuţi în largul coastelor respective, anunţă AFP.
Scăldatul în mare a fost interzis, ca măsură preventivă, în prefectura Ibaraki, la 100 de kilometri nord de Tokyo, iar alte patru din partea de est au procedat la fel. În alte zone, cum ar fi oraşul Chigasaki, din prefectura Kanagawa, precum şi în unele locuri din Insula Kagoshima, autorităţile locale au publicat pe paginile lor de internet avertismente prin care turiştii sunt atenţionaţi să nu intre în apă.
Măsurile au fost luate după ce un elicopter al poliţiei a reperat în sudul capitalei, în apropiere de ţărmul Pacificului, 30 de rechini, inclusiv un grup de zece rechini-ciocan, potrivit presei nipone.
Apele de pe litoralul Japoniei au o mare diversitate de rechini, dar cazurile în care aceştia atacă oameni sunt rare.
Plaje închise din cauza rechinilor. Turiştii sunt atenţionaţi să nu intre în apă
14 august 2015
(91 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cutremur cu magnitudinea 7,0 resimţit în Nicaragua şi El Salvador, s-a emis alertă de tsunami
(25 noiembrie 2016)
50 vizualizări
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov: Soţul Cristinei Spătar, vizat într-un caz de evaziune fiscală de 10 milioane de euro
(29 septembrie 2014)
156 vizualizări
Ponta pleacă în concediu şi i-a delegat atribuţiile lui Oprea
(29 iulie 2015)
35 vizualizări
Accident grav la Cheia, pe DN1 A
(14 iunie 2014)
130 vizualizări
John Kerry şi oficialii turci, „clienţi“ fideli ai spionajului german
(16 august 2014)
52 vizualizări
TEORII ALE CONSPIRAŢIEI după atacurile de la Paris. Francezii îşi pun întrebări
(10 ianuarie 2015)
221 vizualizări
Cutremur de 4,3 grade în Vrancea, duminică seara
(4 ianuarie 2015)
38 vizualizări
Un avion de vânătoare sirian s-a prăbuşit în oraşul Ariha: Zeci de morţi şi răniţi
(3 august 2015)
43 vizualizări
Alegeri în Turcia. Puterea pierde majoritatea în parlament
(8 iunie 2015)
60 vizualizări
Premieră. Mircea Dan Mirea a câştigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Biologie
(20 iulie 2015)
136 vizualizări
Alertă cu bombă la 5 licee din Paris
(26 ianuarie 2016)
45 vizualizări
Percheziţii la hoţi de tractoare din Timişoara. Infractorii furau utilaje din state UE şi le vindeau în România
(9 iunie 2016)
66 vizualizări
Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a fost reţinut
(20 martie 2018)
146 vizualizări
Peste 50 de morţi într-un nou naufragiu la sud de Malta şi Lampedusa
(12 octombrie 2013)
42 vizualizări
Un taxi în care se aflau copii s-a lovit de un tramvai, în Bucureşti
(6 noiembrie 2013)
62 vizualizări
Bilanţul accidentului feroviar din sudul Italiei a crescut la 27 de morţi
(13 iulie 2016)
31 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026























