Preşedintele american Barack Obama începe duminică o vizită istorică de 48 de ore în Cuba, o ţară considerată până recent inamic al SUA, relatează Reuters şi AFP.
Vizita, prima a unui preşedinte american din ultimii 88 de ani, ar fi fost de neconceput până în decembrie 2014, când Obama şi preşedintele cubanez Raul Castro au convenit să reia legăturile diplomatice între ţările lor, îngheţate din 1959, când Revoluţia Cubaneză a înlăturat de la putere guvernul pro-american de la acel moment.
Importante dispozitive de poliţie au fost mobilizate pentru a asigura securitatea acestei vizite, în timp ce autorităţile au turnat asfalt într-un oraş care le creează probleme şoferilor din cauza numeroaselor gropi de pe şosele.
De la decizia de normalizare a relaţiilor, cele două ţări foste inamice şi-au restabilit legăturile diplomatice, au semnat acorduri comerciale privind telecomunicaţiile şi serviciile aeriene şi au extins cooperarea în domeniul poliţienesc şi în cel al protecţiei mediului.
Rămân totuşi divergenţe majore, în special embargoul impus de 54 de ani Cubei de către SUA. Obama a cerut Congresului american să îl abroge, însă încercarea a fost blocată de liderii republicani. În schimb, Obama s-a folosit de puterile sale executive pentru a facilita comerţul şi a relaxa restricţiile de călătorie.
Cuba este nemulţumită de controlul exercitat de SUA asupra bazei navale de la Guantanamo Bay, subiect despre care Obama a spus însă că nu poate fi negociat, dar şi de sprijinul american faţă de disidenţi şi posturi de radio şi de televiziune anti-comuniste care reuşesc să emită şi în Cuba.
SUA critică în schimb politica partidului unic şi represiunea împotriva oponenţilor politici. Potrivit unor disidenţi, poliţia cubaneză a reţinut pentru scurt timp peste 200 de activişti în zilele de dinaintea vizitei.
Organizaţii ale disidenţilor cubanezi şi-au exprimat de altfel speranţa, într-o declaraţie publică transmisă sâmbătă, că vizita istorică a lui Obama la Havana va putea contribui la "încetarea represiunii" împotriva opozanţilor.
Totuşi, se aşteaptă puţine progrese la acest capitol la întrevederile de luni dintre Obama şi Castro.
În schimb, o mare atenţie va fi acordată discursului de marţi al preşedintelui american de la un important teatru din Havana, care va fi transmis în direct la televiziunea cubaneză. În aceeaşi zi el se va întâlni şi cu disidenţi şi va participa la un meci de baseball între echipa naţională a Cubei şi echipa americană Tampa Bay Rays.
Barack Obama va fi însoţit în vizita sa de soţia Michelle şi de cele două fiice ale lor, Malia şi Sasha. Liderul de la Casa Albă se va deplasa apoi în Argentina.
Primele semne concrete ale apropierii între cele două ţări au început să apară. Lanţul hotelier Starwood a anunţat sâmbătă că a obţinut undă verde din partea Trezoreriei pentru a deschide două hoteluri la Havana, devenind prima multinaţională americană care se instalează în Cuba după Revoluţia din 1959.