Două persoane au murit şi alte trei sunt grav rănite în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă pe drumul naţional 67, în judeţul Vâlcea, unde un autoturism şi o dubă s-au ciocnit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, accidentul a avut loc între localităţile Râmnicu Vâlcea şi Horezu, la ora 5 şi 53 de minute.
Primele date de la locul accidentului arată că un autoturism şi o dubă s-au ciocnit violent, iar în urma accidentului doi oameni au murit pe loc iar alţi trei sunt răniţi, starea acestora fiind gravă. Şoferul dubei a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă, iar autovehiculul a pătruns pe contrasens şi s a ciocnit frontal cu autoturismul, au precizat reprezentanţii poliţiei judeţene Vâlcea.
Mai multe ambulanţe de la Serviciul judeţean Vâlcea precum şi echipajele de descarcerare din cadrul ISU au intervenit la faţa locului.
Ancheta poliţiei va stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul
Doi morţi şi trei răniţi grav după ce o dubă s-a ciocnit cu un autoturism, între Râmnicu Vâlcea şi Horezu
22 mai 2018
- citeşte totul despre:
- accident,
- valcea,
- rutier,
- autoturism,
- victime
(54 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Siria: Rebelii pierd lupta pentru Alep
(8 februarie 2016)
41 vizualizări
Salariile medicilor şi profesorilor debutanţi vor fi mărite
(4 noiembrie 2013)
103 vizualizări
Cod portocaliu de inundaţii în Prahova, până la ora 23.00
(9 iunie 2014)
44 vizualizări
Vrăjitoarele Vanessa şi Melissa, condamnate definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantajarea Oanei Zăvoranu
(15 decembrie 2016)
45 vizualizări
Directorul SRI: Îi voi prezenta noului preşedinte demisia mea
(3 octombrie 2014)
48 vizualizări
Cristian Boureanu, cercetat pentru ultraj, rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă
(7 iulie 2017)
57 vizualizări
Rusia: Un MiG-29 s-a prăbuşit lângă Moscova
(4 decembrie 2014)
70 vizualizări
Un bărbat a dispărut la Eforie. Scafandrii nu pot intra în mare să-l caute
(3 august 2018)
132 vizualizări
Oana Mizil, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare
(7 octombrie 2014)
101 vizualizări
Mircea Băsescu, audiat la DNA în calitate de denunţător împotriva lui Pavel Abraham
(30 iulie 2014)
47 vizualizări
Protest la Budapesta împotriva regimului Orban: “Îndreaptă Ungaria către Rusia!”
(16 martie 2015)
57 vizualizări
Un bebeluş de patru zile, printre cei peste 480 de migranţi salvaţi de nave umanitare din Mediterana
(3 aprilie 2017)
34 vizualizări
Răzvan Murgeanu, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, a fost arestat preventiv
(17 martie 2016)
70 vizualizări
SUA: Armata rusă ar fi bombardat, în mai multe rânduri, poziţii din estul Ucrainei
(24 iulie 2014)
79 vizualizări
Premierul Moldovei a demisionat în urma scandalului falsificării actelor de studii
(12 iunie 2015)
38 vizualizări
Ministrul delegat Lucia Varga semnează un protocol cu WWF România
(21 ianuarie 2014)
62 vizualizări
Dinu Patriciu, divorţat post mortem
(20 septembrie 2014)
85 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























