Moise Guran, Sorin Avram, Dragoş Pătraru şi Cornel Nistorescu îşi vor realiza în continuare emisiunile la TVR, potrivit unui comunicat oficial al Televiziunii Române, potrivit Mediafax.
Emisiunile „Biziday“, cu Moise Guran, „Vorbeşte liber“, cu Sorin Avram, „Foc încrucişat“, moderată de Alina Stancu şi al cărei invitat permanent este Cornel Nistorescu, şi „Starea Naţiei“, cu Dragoş Pătraru, îşi vor păstra locul în grila postului public. Astfel, începând de luni, 22 septembrie, canalele TVR vor funcţiona în baza grilelor de programe aprobate prin Programul de Redresare economică şi Memorandumul din 2012, după cum se precizează în document. Decizia a fost luată astăzi de Comitetul Director (CD) şi va fi înaintată, spre informare, luni, 22 septembrie, Consiliului de Administraţie (CA) al TVR. Măsura a fost discutată în cadrul unui grup de lucru înfiinţat prin hotărârea Consiliului de Administraţie, grup alcătuit din membri CA şi CD, care s-a întrunit astăzi, într-o primă şedinţă. Comunicatul TVR vine după ce joi, 18 septembrie, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, Stelian Tănase, a declarat, pentru Paginademedia.ro, că nu ştie dacă emisiunile „Vorbeşte liber“, „Biziday“ şi „Foc încrucişat“ vor mai fi pe post şi săptămâna viitoare, după ce Consiliul de Administraţie a respins, marţi, 16 septembrie, grila de toamnă a postului public, cerând revenirea la grila de vară. Mai mult decât atât, într-un interviu acordat gandul.info, Tănase a recunoscut că se fac presiuni politice asupra sa, adăugând că acestea vin din „zone foarte înalte, de la PSD“ şi precizând că „i se cere capul lui Sorin Avram“. Pe de altă parte, invitat la Adevărul Live, premierul Victor Ponta a declarat că nu a discutat niciodată cu Stelian Tănase din momentul în care a fost numit şef al TVR. Întrebat dacă ştie să se fi cerut plecarea realizatorului emisiunii „BiziDay“, Moise Guran, prim-ministrului a răspuns negativ. „Nu. E o bătălie legată de banii suplimentari pe care TVR nu îi are, dar urmează să-i cheltuie. Ca să mărim gaura de la TVR, nu era nevoie de domnul Tănase. Este o problemă care trebuie rezolvată în perioada următoare. Sperăm ca domnul Tănase să poată să o rezolve“, a precizat premierul.