Porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea sunt închise joi dimineaţă din cauza ceţii dense, potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Totodată, pe autostrada A2, tronsonul Cernavodă — Constanţa, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, de sub 100 de metri. Din acelaşi motiv, se circulă îngreunat şi pe autostrada A4 Ovidiu — Agigea.
Conform Infotrafic, circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă, şi pe DN22, între Constanţa şi Tulcea. Pe această porţiune vizibilitatea scade şi la sub 50 de metri, iar carosabilul este umed. De asemenea pe raza judeţului Tulcea, ceaţa reduce vizibilitatea la sub 200 de metri şi izolat la sub 50 de metri.