Marcel Vela a anunţat, miercuri, că Ministerul Afacerilor Interne a scos de pe piaţa din România în acest an droguri în valoare de 100 de milioane de euro.
Marcel Vela a prezentat, într-o declaraţie de presă la sediul ministerului, mai multe date referitoare la activitatea MAI pe anul 2020.
El a anunţat că procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate au efectuat miercuri dimineaţa 619 percheziţii şi descinderi în Bucureşti şi în toate judeţele. Dintre acestea, 489 sunt percheziţii şi 130 sunt descinderi, pentru destructurarea unor grupări infracţionale.
Vela a numit această zi drept ”Ziua Z”, precizând că, atunci când a postat pe Facebook fotografia în care anunţa că este cu ochii ”pe toţi cei care încalcă legea”, nu a fost o figură de stil.
Ministrul a adăugat că MAI a reuşit să facă, într-o perioadă de criză economică şi criză sanitară, ceea ce n-au făcut alţi miniştri şi alte guverne, când nu era criză.
“Pe situaţii de urgenţă, au fost achiziţionate 52 de ambulanţe, 60 de autoutilitare noi pentru descarcerare. Suntem în faza de evaluare în această lună a ofertelor pentru şase elicoptere mari, trei de uscat şi trei de intervenţie maritimă. Totodată, vom avea două avioane medicale SMURD noi”, a precizat Vela.
De asemenea, lucrătorii MAI au primit 7.082 de autovehicule noi şi 25.000 de pistoale, asamblate în România.
“Am achiziţionat 25.000 de pistoale noi, pentru că ei foloseau pistoale din anii ’70, dar nu doar le-am achiziţionat printr-o achiziţie să nască dubii, este o achiziţie în care am făcut economie. Modelul de pistol este aproape jumătate de preţ faţă de cât îl găsiţi pe Internet sau în oferte oficiale (...), pentru că am reuşit ca o capacitate de producţie din România să le asambleze şi să le achiziţionăm astfel la un preţ mic - 400 de euro cu tot cu TVA”, a mai spus Vela.
Ministrul a adăugat că MAI este în negociere cu Ministerul Fondurilor Europene pentru a accesa un proiect în vederea achiziţionării a şapte elicoptere noi pentru poliţia aeriană, pentru misiuni de susţinere a Poliţiei Rutiere şi a Poliţei de Frontieră.
Sursa: www.stirileprotv.ro