Premierul Mihai Tudose a cerut Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale să continue în mod susţinut pregătirea dosarului de candidatură a României pentru relocarea, la Bucureşti, a Agenţiei Europene pentru Medicamente, în vederea finalizării acestui dosar astfel încât să fie depus până la termenul agreat la nivel european, 31 iulie 2017.
Şeful Executivului a făcut această solicitare în cadrul reuniunii Comitetului de Coordonare a Sistemului Naţional de Gestionare a Afacerilor Europene care a avut loc miercuri, la Palatul Victoria.
”Pregătirea corespunzătoare a dosarului de candidatură pentru ca România să găzduiască sediul Agenţiei Europene pentru Medicamente a fost şi este în continuare un obiectiv prioritar asumat de Guvern, iar calendarul pentru depunerea candidaturilor impune un ritm accelerat de pregătire. Doresc să prezentăm un dosar de candidatură consistent, care să evidenţieze că România este pregătită şi merită să găzduiască o agenţie europeană”, a declarat premierul Mihai Tudose, conform unui comunicat al Guvernului.
Premierul a făcut apel la toate instituţiile implicate în pregătirea dosarului de candidatură să acorde sprijinul necesar în vederea evidenţierii avantajului competitiv al ofertei României pe toate domeniile de interes, având în vedere interesul crescut în rândul statelor membre pentru găzduirea acestei agenţii europene. Nu în ultimul rând, o sarcină importantă va fi promovarea activă a candidaturii României, prin asumarea obiectivului la nivelul fiecărei instituţii în parte.
Pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene a fost, de asemenea, analizată în cadrul reuniunii. Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a subliniat că este important ca fiecare instituţie să se încadreze în calendarul acţiunilor asumate pentru asigurarea unui mandat de succes al României.
Premierul cere ca dosarul de candidatură pentru relocarea Agenţiei Europene pentru Medicamente să fie finalizat în termen
6 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- premier,
- mihai tudose,
- minister,
- agentie,
- medicament,
- dosar
(387 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Consiliul Naţional al Elevilor se opune propunerii ca elevii să susţină examenul de admitere doar pentru unele dintre liceele pe care îşi doresc să le urmeze
(15 iulie 2021)
32 vizualizări
Ce pensie primeşte un român la bătrâneţe, dacă nu a muncit nicio zi. Statul îţi dă nişte bani
(28 februarie 2023)
116 vizualizări
Comisia pentru învăţământ a aprobat decontarea transportului profesorilor din finanţarea de bază
(2 septembrie 2015)
347 vizualizări
Ancheta în cazul Oneşti scoate la iveală detalii şocante: ,,Deschide, bă, uşa, să intrăm!”
(13 martie 2021)
181 vizualizări
Contractul autostrăzii Craiova–Piteşti va fi semnat în luna mai
(22 februarie 2014)
92 vizualizări
Trupul neînsufleţit al unei femei, ţinut de 7 zile la morgă, din cauza rezultatelor contradictorii la testul COVID
(7 august 2020)
382 vizualizări
Record de temperatură la Miercurea Ciuc, unde termometrele au arătat minus 9,2 grade Celsius
(22 aprilie 2017)
109 vizualizări
ISU nu a dat aviz pentru evenimentul de sfinţire a Catedralei Neamului: Se face pe răspunderea proprietarului
(24 noiembrie 2018)
76 vizualizări
Descoperire macabră făcută de un cioban. A găsit trupul unei fete într-o cabană
(7 iunie 2020)
262 vizualizări
Copilărie fără părinţi: Peste 80.000 de copii au cel puţin un părinte plecat la muncă afară
(15 octombrie 2015)
776 vizualizări
Sibiu: Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 15 dintre poliţiştii rutieri audiaţi pentru fapte de corupţie
(21 mai 2021)
37 vizualizări
Instanţa supremă a respins cererea lui Gigi Becali de a fi reabilitat
(17 ianuarie 2020)
53 vizualizări
Ce e interzis să faci de Sfântul Nicolae?
(6 decembrie 2024)
184 vizualizări
Peste 10.000 de persoane sunt izolate la domiciliu în România, pentru a limita extinderea infecţiilor cu coronavirus
(4 martie 2020)
83 vizualizări
România, pe primul loc în UE la numărul proprietarilor de case
(25 ianuarie 2015)
232 vizualizări
Bebeluş cu două capete, adus pe lume la o maternitate din Bucureşti
(20 ianuarie 2021)
313 vizualizări
Pacient transferat de la Spitalului Judeţean Suceava catre Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, a fost depistat pozitiv la COVID 19
(25 martie 2020)
44 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























