România va trece la ora de iarnă în acest weekend. Schimbarea va avea loc în ultimul weekend din luna octombrie, adică în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Atunci, ora 4:00 dimineaţa devine ora 3:00, ceea ce înseamnă că vom avea o oră în plus de somn.
Ziua de 25 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi a doua cea mai lungă zi a anului după cea din primăvară (martie), când s-a trecut la ora de vară.
Potrivit unui comunicat al CFR Călători, remis AGERPRES, schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
O directivă europeană din 2001 reglementează schimbarea orei prin trecerea la ora de vară şi invers. Toate statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi ultimul weekend din octombrie. În ţările care aplică această schimbare a orei, procesul nu va fi simultan din cauza diferenţei de fus orar.
Ora oficială de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie şi prima duminică din octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, potrivit www.astro-urseanu.ro. Între 1979 şi 1996, cu câteva excepţii, ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie, iar din 1997 s-a trecut la ora de vară începând cu ultima diminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.
Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată la 8 februarie 2018 în Parlamentul European cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri. Mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, însă indică anumite efecte negative asupra sănătăţii.
În cadrul consultării online, care s-a desfăşurat în perioada 4 iulie-16 august 2018, au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul unei consultări publice a Comisiei Europene. Consultarea publică derulată arată că 84% dintre respondenţi sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an. După sondajul realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus abolirea schimbării sezoniere a orei. Comisia a vrut să impună renunţarea din 2019, dar unele dintre statele membre s-au opus.Eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021.
Parlamentul European susţine astfel propunerea Comisiei de renunţare la schimbarea sezonieră a orei, însă au votat pentru amânarea intrării în vigoare pentru 2021 în loc de 2019. Potrivit principalelor prevederi ale proiectului de lege adoptat de eurodeputaţi, fiecare stat membru urmează să decidă pe ce oră va rămâne - ora standard sau ora de vară, ţările care decid să menţină permanent ora de vară urmând să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021, iar cele care preferă să rămână la ora standard urmând să îşi schimbe ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021