Liberalii s-au lăudat permanent că vor aduce specialiştii în prim planul societăţii româneşti. O dovedeşte cu prisosinţă numirea unui patron de firmă de pompe funebre în fruntea unui spital judeţean dintr-un judeţ focar. Probabil că vor mai urma şi astfel de alte numiri pe criterii mai mult decât politice....

Conform www.stiri-neamt.ro,  Marius Ghineţ, patronul firmei de pompe funebre Big Funerare, este noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ


Ministrul Sănătăţii a semnat numirea lui Marius Ghineţ în funcţia de manager al spitalului începând cu data de 15 mai 2020.

Judeţul Neamţ este considerat judeţ focar, al doilea după Suceava, cu peste 50 de cazuri de coronavirus la 100.000 locuitori, iar Spitalul Judeţean a fost al treilea spital din ţară devenit focar de COVID-19.

Ca o ironie a sorţii, Spitalul Judeţean are până acum 43 decese în rândul persoanelor infectate cu COVID-19, iar cariera sau activitatea lui Marius Ghineţ este legată de cea a firmei de pompe funebre „BIG Funerare” pe care o manageriază de mulţi ani.

În paralel, Marius Ghineţ ocupă funcţia de director de logistică al SC Publiserv SA, societate a Consiliului Local Piatra-Neamţ care se ocupa de asfaltări şi lucrări de întreţinere în oraş.

În plus, tot în conducerea spitalului vine o numire de la aceeaşi firmă de asfaltări, Publiserv, în persoana Nicoletei Tudora.

„Sanatatea nemtenilor este o prioritate. Astazi doamna Gavriloiu Cristina – Elena a fost numita director medical interimar al Spitalului Judetean Neamt, doamna Tudora Claudia Nicoleta a fost numita director financiar – contabil interimar, iar domnul Marius Ghinet a fost numit manager interimar.

Am incredere ca noua echipa va avea grija ca toate lucrurile sa mearga bine. Le multumesc si le doresc multa intelepciune, sanatate si putere de munca pentru ca multi nemteni au nevoie de ajutorul lor.

Vreau sa ii multumesc si doamnei doctor Marcoci pentru ce a facut pana acum si am incredere ca va ajuta noua echipa. Dragi nemteni, aveti grija de voi, de sanatatea celor din jur, fiti responsabili. Doar impreuna vom trece peste aceasta criza.”