Miercuri, 30 decembrie 2015, s-au împlinit două luni de la tragedia din clubul Colectiv, care a marcat anul 2015 şi a provocat schimbări majore în viaţa politică şi socială a României, după ce 63 de oameni au murit.
În seara de 30 octombrie 2015, într-o vineri, un incendiu izbucnea în clubul Colectiv din Capitală, la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa un nou album în prezenţa mai multor prieteni, jurnalişti, fotografi, altor muzicieni şi a sute de fani. Show-ul a inclus artificii, după aprinderea cărora a luat foc unul din stâlpii pe care erau puse şi apoi tot tavanul localului, ambele se pare acoperite cu burete de antifonare care nu era ignifug. Focul a fost semnalat de la prima flăcăruie chiar de solistul trupei, care a cerut să se intervină cu un extinctor. Acest s-a dovedit însă complet ineficient, focul întinzându-se şi cuprinzând tot tavanul în 10 secunde, potrivit concluziilor anchetei, în timp ce sutele de oameni din local se îndreptau, iniţial în ordine, spre ieşire.
Au urmat panica şi haosul. Oamenii au început să cadă intoxicaţi, iar cei care erau în spate au trebuit să treacă de trupurile lor ca să ajungă la ieşire. Dintre cei care au ajuns afară, unii erau complet negri, cu hainele arse, cu carnea căzând de pe ei, potrivit mărturiilor echipajelor Ambulanţei care au intervenit, alături de medici şi asistente de la Maternitatea Bucur, aflată în apropiere. În puţinele ambulanţe care au fost la început au fost preluaţi cât mai mulţi răniţi, în timp ce multora li s-au acordat îngrijiri, inclusiv li s-au făcut manevre de resuscitare, chiar pe caldarâm.
Autorităţile au anunţat atunci 26 de morţi. O altă victimă a murit în drum spre spital. Dintre cei 172 de răniţi care au ajuns la spital, au fost internaţi 147, aproape 100 fiind în stare critică şi gravă.
Acum, la două luni de la dezastru, bilanţul indică 63 de persoane care şi-au pierdut viaţa, ultimul deces fiind în 21 decembrie. În spitalele din Capitală au murit 24 de răniţi, iar dintre cei 39 duşi în spitale din străinătate au murit 12. În prezent, în spitalele din Bucureşti se mai află patru răniţi, unul fiind în stare critică, iar în străinătate mai sunt internaţi 19, toţi în stare stabilă.
Printre cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu au fost Adrian Rugină, toboşarul trupei Bucium, Claudiu Petre, fotograf şi blogger, care, după ce au ieşit din club, s-au întors pentru a-i scoate şi pe alţii, jurnalista şi fotografa Teodora Maftei, care supravieţuise unui număr de şapte operaţii, dintre care trei pe creier, dar şi instrumentiştii trupei Goodbye to Gravity - Alex Pascu (bas), Bogdan Lavinius Enache (tobe), Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru (chitarişti).
Clubul Colectiv, din incinta fostei fabrici Pionierul, a devenit loc de pelerinaj, unde mii de oameni au depus lumânări şi flori. Printre ei au fost preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marii Britanii, David Cameron, preşedintele Poloniei, ambasadorul Franţei, reprezentanţii Casei Regale şi arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu.
Guvernul a declarat trei zile de doliu naţional, în 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie. Un marş al tăcerii, cu aproape 10.000 de participanţi, a avut loc în 1 noiembrie în Capitală, din Piaţa Universităţii până la Colectiv
După cele trei zile de doliu însă, oamenii au ieşit în stradă, în Capitală şi mai multe oraşe din ţară, cerând demisii, după ce incendiul din Colectiv a scos la iveală un sistem corupt prin care clubul fusese autorizat fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, dar şi carenţe în rândul serviciilor de intervenţie, puse tot pe seama corupţiei.
În ziua următoare, Victor Ponta îşi depunea mandatul, iar Piedone îşi dădea demisia. Guvernul a fost înlocuit cu unul tehnocrat, condus de Dacian Cioloş.
Tragedia din Colectiv a marcat anul 2015, a cutremurat România, a scos la iveală corupţia, a adus un nou guvern. Rămâne de văzut dacă aceste schimbări vor fi urmate de altele, mai profunde, în 2016.
SURSA: Mediafax