Persoanele care au lucrat atât în România, cât şi într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European beneficiază de pensie comunitară.

Aceasta se stabileşte prin cumularea tuturor perioadelor lucrate. Conform unui material realizat recent de Casă Naţională de Pensii Publice, cei îndreptăţiţi să primească o astfel de pensie trebuie să se adreseze unei singure instituţii, notează avocatnet.ro.

Cetăţenii vizaţi de reglementările europene sunt cei din statele membre UE şi SEE, lista cuprinzând Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, Islanda, Norvegia, Liechstenstein şi Elveţia.

Astfel, persoanele interesate pot solicita obţinerea drepturilor de pensie potrivit legislaţiilor în vigoare ale statelor membre în care au desfăşurat activităţi profesionale, se arată într-un material realizat de Casă Naţională de Pensii Publice. Conform site-ului oficial al UE,vârsta de pensionare este diferită de la un stat la altul. Prin urmare, drepturile de pensie obţinute în alte ţări se acordă doar din momentul în care persoană în cauza împlineşte vârstă legală de pensionare din ţările respective.

„Drepturile de pensie se acordă potrivit principiului pro rată temporis, proporţional cu perioadele de asigurare realizate în fiecare stat. Fiecare stat va acordă câte o pensie potrivit perioadelor de asigurare realizate potrivit propriei legislaţii”, este precizat pe site-ul CNPP.

Concret, pentru stabilirea drepturilor de pensie pentru limita de vârstă, anticipată, anticipată parţială, de invaliditate şi de urmaş, persoanele care au lucrat în două sau mai multe state din UE şi SEE trebuie să se adreseze unei singure instituţii - casa de pensii din ţara în care locuiesc, menţionează sursă citată. În acest sens, va trebui depusă o cerere, care va fi valabilă pentru toate instituţiile la legislaţia cărora persoană respectivă a fost supusă.

Dacă solicitantul locuieşte pe teritoriul unui stat membru, atunci cererea se va depune la instituţia din statul respectiv. În cazul persoanelor care locuiesc în România, cererea de pensionare se adresează casei teritoriale de pensii din rază domiciliului.

Instituţia la care se va depune cererea de pensionare se va ocupă de formalităţile necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie pentru toate statele în care a lucrat solicitantul.

Acte necesare:

formularul de cerere E 202;

formularul E 207;

o declaraţie pe propria răspundere;

o copie după actul de identitate românesc (dacă se deţine dublă cetăţenie sau dacă s-a menţinut cetăţenia română);

carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituţiile competenţe din străinătate;

livretul militar original sau în copie certificată de instituţiile competenţe din străinătate;

diplomă de studii originală sau în copie certificată de instituţiile competenţe din străinătate sau adeverinţă din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora şi formă de învăţământ;

o adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.

Sursa: Digi24.ro