Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, într-o postare pe  Facebook, că valabilitatea indemnizaţiei pentru creşterea copilului se va prelungi pe perioada stării de urgenţă.

 

În această situaţie se află foarte mulţi părinţi şi cum nu se pot întoarce la serviciu, lipsa unui venit lunar ar deveni o mare problemă.

 

„Părinţii care au acasă copii mici merită să fie liniştiţi. M-am gândit mai ales la aceia care ar putea să fie stresaţi pentru că le va înceta plata indemnizaţiei de creştere copil în perioada stării de urgenţă. În acest sens am făcut toate demersurile ca aceştia să beneficieze de o prelungire automată a plăţii, până la finalul decretului prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă. Fără stres şi fără griji suplimentare”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.