Poliţiştii constănţeni au început o anchetă după ce, într-o transmisiune în direct realizată de la Mamaia, o tânără a fost surprinsă în timp ce, aparent, se droga.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, oamenii legii s-au autosesizat după ce au vizionat imaginile, iar acum se află în căutarea tinerei.
"Până în prezent, nu s-a reuşit identificarea acesteia, dar cercetările continuă", au spus sursele citate.
În transmisiunea realizată de PRO Tv, de pe plajă, din zona apropiată festivalului Sunwaves din staţiunea Mamaia, într-un grup de tineri se poate observa o fată care ar trage pe nas un praf.