Un leu care aparţine Circului Globus a fost filmat în timp ce era ţinut afară, în frig şi ninsoare. Imaginile au fost postate pe Facebook şi au stârnit imediat reacţii negative. Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va sancţiona conducerea Circului Metropolitan, pentru că nu a grăbit relocarea tuturor animalelor şi pentru că nu a amplasat o copertină peste cuştile din exterior, care să protejeze de ploaie şi ninsoare.
Municipalitatea a făcut miercuri o serie de precizări după ce în spaţiul public a apărut o filmare cu câteva animale în cuşti, în curtea circului.
PMB a explicat, într-un comunicat, că animalele filmate sunt tigri siberieni, născuţi în captivitate în Europa, adaptaţi condiţiilor climatice de pe continent, la circ existând încă şi un leu, de asemenea născut în captivitate.
Conducerea Circului de Stat a venit cu explicaţii tot pe reţeaua de socializare. Sanda Ladoşi, director adjunct al instituţiei, spune că la circ a mai rămas un singur leu, născut şi crescut în România, iar plimbarea zilnică în aer curat face parte din ritualul lui obişnuit.
În România, folosirea animalelor sălbatice la circ a fost interzisă prin lege.