Vecinii gălăgioşi, care nu vor da muzica mai încet sau care nu vor înceta să-i deranjeze pe locatari, deşi au primit avertismente şi amenzi în acest sens din partea poliţiei, riscă pedeapsa cu închisoarea, potrivit propunerii legislative de joi a MAI de întărire a ordinii şi siguranţei.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat, joi, în dezbatere publică un pachet legislativ care are rolul să întărească siguranţa poliţiştilor şi a cetăţenilor.
Pachetul legislativ presupune completarea Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Astfel, una dintre modificările aduse vizează şi locatarii gălăgioşi, care nu dau muzica mai încet, chiar dacă poliţiştii i-au vizitat de câteva ori în aceeaşi noapte şi au aplicat avertismente sau amenzi. Potrivit noului proiect, aceste persoane riscă până la doi ani de închisoare.
„Fapta persoanei care, fiind avertizată să înceteze activităţile contravenţionale prevăzute la art. 2 pct. 25, 26 sau 27, continuă să săvârşească aceste activităţi şi prin aceasta tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”, se arată în actul normativ.
Activităţile contravenţionale sunt: provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice; tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă; tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora.
O altă prevedere a pachetului de legi propus dezbaterii de Ministerul Afacerilor Interne arată că întrebuinţarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.