Patru centre corecţionale pilot, în valoare de 31,8 milioane de euro, vor fi construite în următorii ani în România, cu finanţare de la Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, în baza unui memorandum semnat între cele două ţări, scopul fiind de a furniza servicii de reintegrare socială persoanelor încarcerate sau foştilor deţinuţi, scrie News.ro.

Patru localităţi din ţară vor fi beneficiarele unor centre corecţionale pilot în cadrul „Programului pentru Justiţie”, inclus în memorandumul de înţelegere cu privire la implementarea Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021, semnat între România şi Norvegia. Scopul construirii celor patru unităţi de detenţie este îmbunătăţirea capacităţii sistemului penitenciar şi a celui de probaţiune de a furniza servicii de reintegrare socială deţinuţilor, foştilor deţinuţi şi persoanelor aflate sub supravegherea serviciilor de probaţiune.

Promotorul proiectului este Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), având ca partener Direcţia Naţională de Probaţiune (DNP). Astfel, cele două instituţii vor trebui să finalizeze, în următoarele cinci luni, o ”notă concept” ce va cuprinde activităţile ce se vor implementa, rezultatele şi indicatorii de atins.