Profilerul Poliţiei Române, omul care a intrat în mintea lui Gheorghe Dincă, a vorbit în exclusivitate pentru Digi24 despre profilul celui numit „monstrul din Caracal”. Dorin Dumitran spune că Dincă a ajuns să ucidă pentru că s-a înstrăinat de familie şi nu a suportat ruptura. Le-a tratat pe cele două fete ca pe nişte obiecte şi nu putea nici măcar să le spună pe nume. A minţit mult şi a povestit lucruri care s-a întâmplat doar în imaginaţia lui, dar ofiţerul psiholog a reuşit să îl descoasă şi să îl facă să îi fie ruşine de faptele sale. Totuşi, expunerea mediatică şi faptul că a fost analizat şi de specialiştii FBI, i-au crescut lui Dincă tupeul şi stima de sine şi l-au făcut să se creadă VIP.

 

Reporter: Cine este Gheorghe Dincă din perspectiva dvs.?

 

Dorin Dumitran, ofiţer psiholog în Poliţia Română: Este un om care şi-a desfăşurat viaţa în mod coerent, corect în cea mai mare parte a sa şi care a deviat ulterior din cauza unei problematici sufleteşti personale. Consider că nu s-ar fi întâmplat ceea ce declară el că s-a întâmplat dacă nu ar fi suferit de această îndepărtare faţă de familia lui. Cred că a fost momentul în care şi-a pierdut eşafodajul, familia sa. Lui nu-i plăcea să fie înconjurat de oameni. El de zece ani se strânge ca un păianjen când prinde o muscă, se înfăşoară în sine. De aceea şi foarte puţini îi călcau curtea şi, probabil că dacă ar fi păstrat contactul cu familia şi dacă el reuşea să se menţină într-o activitate lucrativă de grup, sunt sigur că el nu ar fi ajuns în acest punct. El reuşea să se ventileze din mai multe puncte de vedere, emoţional, afectiv, sexual, aşa cum a fpcut-o de-a lungul vieţii, fără a ridica probleme deosebite. Dar aceşti factori au constituit armarea pistolului, din olo de definiţiile care se dau că este violator în serie, serenitatea este confirmată prin însăşi această perioadă în care el a gândit lucrurile. I-au venit în spate anumite experienţe sexuale, imagerie sexuală foarte virulentă şi recurentă, care l-au făcut să îşi schimbe ţintele, moment în care el începe să greşească. El s-a descurcat în viaţa sa intimă, pe care nu am să o deconspir în cele mai mici detalii şi i-am promis că nu fac lucrul acesta, s-a descurcat în viaţa cu partea feminină adultă şi pentru că acestea au ştiut cum să-l trateze. Este mare lucru să refuzi, să pui la îndoială o masculinitate fără a jigni şi să ai o comunicare bună. Nu s-a mai întâmplat acelaşi lucru în cazul acestor două minore, care se aflau sub îngrijirea unor părinţi. Iar aici a greşit şi ştie. Şi-a schimbat, prin schimbarea ţintelor prin comiterea infracţiunilor de care este acuzat, el a greşit prin schimbarea modului de operare, care l-a luat totalmente pe nepregătite. El nu ştia că pentru a contenţiona victimele, pentru a le ţine în casă, întreaga viaţă ţi se schimbă. Dacă ai o minoră pe care vrei să o ţii mai mult timp în casă asta va atrage după sine necesitatea unui bun management – în limbaj tehnic – al acestor minore, pentru că lucrurile de care el este acuzat sunt cumplite. Nu se mai descurcă cu ele în momentul în care le aduce în casă, pentru că sunt tinere, sunt reactive şi dacă ar mai fi ştiu cum să pună problema faţă de el, cu siguranţă că nu – acesta este punctul meu de vedere exclusiv – nu ar mai fi scăpat.

 

Profiler: „Nu a reprezentat o problemă pentru el” să ardă cadavrele

Reporter: El recunoaşte la un moment dat că le-a ars pe ambele fete. Cum vă explicaţi că un om poate ajunge până la un astfel de nivel?

 

Dorin Dumitran: Nu este gândul de a da foc. Este grija oricărui criminal de a şterge urmele, de a le distruge, de a scăpa de cadavre. Nici măcar un hoţ de buzunare nu rămâne cu portofelul la el, ci îl plasează mai departe. Referitor la această tehnologie a morţii la care el va recurge în cele din urmă, în afară de faptul că constituia o practică zilnică pentru el, la Caracal era o practică socială să se dea foc la groapa de gunoi şi la fel de fel de obiecte. Dar nu a reprezentat o problemă pentru el şi niciun caz nu a studiat de tratat de Mina Minovici care spune în cât timp se poate incinera un cadavru.

 

Reporter: Cum se raporta la fete?

 

Dorin Dumitran: Ca la nişte persoane care nu au drept de apel, drept urmare le şi depersonalizează. Dacă te apropii de numele persoanei, dacă îi ştii istoria de viaţă, te tulburi ca criminal. Şi atunci este mai uşor să îi spui fata din aprilie, fata din iulie. El a fixat foarte bine temporal pe finalul interviului. Este o măsură de autoprotecţie pentru el, dar se chinuie cu în acelaşi timp. Ceea ce trăieşte nu-i face bine, apropierea de fapte şi detaliile extrem, de urâte îi fac rău şi a trebuit să-i alimentez curajul pentru a o face. Asta a fost cred că cea mai grea muncă, a-l face să se apropie de foc, focul semnificând persoana şi personalitatea fetelor, fetele văzute ca fiinţe vii. Era confortabil pentru el să le vadă ca fiinţe lipsite de viaţă, ca pe simple obiecte de satisfacere sexuală. Eu pot să spun că am avut un privilegiu, cu toată încărcătura deosebită a acestui dosar, să stau 12-14 ore pe zi, timp de aproape patru luni.

 

Reporter: Au urmat nişte interviuri filmate şi nişte discuţii deschise cu el, a fost comunicativ din prima?

 

Dorin Dumitran: Blocaj a existat şi la mine, şi eu am avut un bloca, pentru că trebuia să disting între informaţiile reactualizate din memorie şi cele reactualizate din imaginaţie, inventate, să ne le spunem minciuni. Însă, în momentul în care observi anumite tulburări de memorie, când informaţiile se amestecă încât şi subiectul povestitor se încurcă, trebuie să faci aduci la lumină cele mai relevante informaţii. Asta s-a realizat încă de la Caracal, când am beneficiat de sprijinul celui mai bun optofotometrist din România şi care m-a lămurit ce înseamnă terenul pe care el spune că l-a străbătut în tentativa lui de a o arunca pe Luiza în Dunăre. El nu ştia multe lucruri, dar eu şi colegii mei nu ne-am dus niciodată nepregătiţi şi a avut o surpriză, în sensul că a recunoscut şi chiar i-a fost ruşine de noi că ne-a minţit. Nici n-am mai ajuns la Corabia a doua zi, pentru că i-am spus: hai să ne întoarcem acasă, pentru că ne duci în lanul de porumb. Oricum eram în lanul de porumb prorpiu-zis, ulterior s-a făcut un plan de investigaţii. Împreună cu cei mai buni pe care îi are DIICOT ne-am sfătuit care a fi cel mai bun plan de investigaţie. Înseamnă o serie de întrebări pe care ţi le pui tu ca anchetator, plan de investigaţii care se transformă ulterior în plan de interogatoriu.

 

Anchetator: Atenţia dată de FBI lui Dincă i-a stimulat supremaţia şi orgoliul

Reporter: Cum a fost pentru Gheorghe Dincă faptul că l-au analizat specilaiştii de la FBI?

 

Dorin Dumitran: L-au întărit foarte mult, i-a stimulat supremaţia şi orgoliul, mi-a creat mari probleme de comunicare din acel moment, pentru că începe să bagatelizeze orice intervenţie a colegilor mei. Pe româneşte: i-a crescut tupeul fantastic.

 

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro