Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat sâmbătă noi restricţii pe Autostrada Soarelui, fiind închisă prima bandă a sensului Constanţa - Bucureşti pe podul de la Feteşti, chiar înainte de staţiile de taxare, din cauza unei gropi.

”În urma unei degradări de mici dimensiuni pe calea 2 a podului de la Feteşti, circulaţia a fost restricţionată pe o singură bandă, pe relaţia Constantţa-Bucureşti. Zona este semnalizată corespunzător, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii de siguranţă”, arată CNAIR într-un comunicat.

Oficialii companiei spun că degradarea este poziţionată înainte de staţia de taxare, la km 145+080, pe prima bandă de mers, la un metru de bordură.

”Situaţia urmează să fie remediată în scurt timp”, mai informează CNAIR.

De altfel, CNAIR a anunţat că va începe de urgenţă reparaţii provizorii, fiind în pregătire pentru licitaţie un proiect pentru reabilitarea Podurilor dunărene de la Feteşti şi Cernavodă, poduri construite la sfârşitul anilor 80, care nu fost până acum în reparaţii capitale.