Poliţia de Frontieră a lansat, înainte de Paşte, o nouă versiune a site-ului politiadefrontiera.ro cu o interfaţă mai facilă pentru utilizatori şi cu alerte în timp real despre aglomeraţia în punctele de trecere a frontierei, utile mai ales în perioadele cu trafic intens din preajma sărbătorilor.

Noul site al Poliţiei de Frontieră are o bandă crawl prin care sunt evidenţiate ultimele informaţii şi alertele despre situaţia la frontierele României. 

Înainte de Paşte, când se prefigurează o aglomeraţie la punctele de control de la graniţă a fost îmbunătăţită şi aplicaţia destinate telefoanelor inteligente, denumită Trafic Online, care conţine date despre punctele de trecere a frontierei şi timpul mediu de aşteptare la control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din România.  Aceasta prezintă media timpilor de aşteptare la controlul de frontieră pentru autoturisme, microbuze şi autocare, iar, în ultima versiune, au fost introduse şi camioanele de peste 7,5 tone.

Aplicaţia poate fi accesată de pe orice calculator sau smartphonne cu acces la internet. Punctele de trecere a frontierei sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare, în culori diferite. Culoarea verde indică faptul că timpii de aşteptare sunt până în 30 de minute, galbenul arată că aşteptarea durează între 30 şi 60 de minute, iar roşul semnalează aglomeraţie, respectiv că timpii de aşteptare sunt de peste 60 minute.

viewscnt