Elevii pierd peste 3 ani la şcoală fără să înveţe nimic, din cei 12 ani de formare în sistemul educaţional, arata un studiu efectuat de Banca Mondială. Astfel că peste 40 la sută dintre elevi sunt analfabeţi-funcţional chiar dacă au terminat 12 clase. Mai exact, pot citi un text, dar nu îl înteleg. În concluzie, elevii îsi petrec mult timp la şcoală fără a avea şi rezultate.România este şi în topul abandonului şcolar la nivel european, pe locul trei, potrivit unui studiu Eurostat.
Peste 18 la sută dintre elevi renunţă la şcoală, adica 277 de mii de tineri nu s-au mai întors la cursuri anul trecut.
Mai rău decât noi stau Spania, cu 19 procente şi Malta cu 19,6 procente. Cei mai mulţi dintre tinerii români renunţă la terminarea studiilor pentru că aşa a decis familia, pentru că au probleme de sănătate sau pentru că ajung la concluzia că au studiat suficient.
Vrem sistem de educaţie funcţional, însă România alocă cel mai mic procent din PIB pentru educaţie. În acest an au fost alocate 2,98 de procente, în timp ce media Uniunii Europene a procentului din PIB alocat educatiei este de 5,4%.