Poliţiştii din Mehedinţi fac, marţi dimineaţă, mai multe percheziţii la reprezentanţi ai Primăriei Eşelniţa, acuzaţi că între anii 2012-2015 au făcut decontări ilegale pe baza unor situaţii de lucrări nereale, ar fi schimbat destinaţia fondurilor alocate şi ar fi folosit în interes personal bani din casieria unităţii, prejudiciind instituţia cu aproape 1,5 milioane de lei. În acest caz vor fi puse în aplicare patru mandate de aducere.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi fac cinci percheziţii la persoane bănuite de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, înşelăciune, fals sub înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012-2015, reprezentanţii unei instituţii ar fi efectuat decontări ilegale pe baza unor situaţii de lucrări nereale, ar fi schimbat destinaţia fondurilor alocate şi ar fi folosit în interes personal bani din casieria unităţii pentru care fie ar fi prezentat documente justificative false, fie nu ar fi depus niciun document justificativ”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
De asemenea, în 2013, aceştia ar fi înstrăinat două terenuri aflate în proprietatea instituţiei publice, fără ca în realitate să fi fost plătită contravaloarea acestora şi fără să se opereze tranzacţia în documentele de evidenţă ale instituţiei.
Prejudiciul cauzat instituţiei a fost estimat la 1.500.000 de lei.
Patru persoane vor fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, pentru audieri.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea unităţilor de parchet de pe lângă Judecătoria Orşova şi de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru News.ro că instituţia prejudiciată este Primăria Eşelniţa.