În a treia săptămână de şcoală, perioada 28 septembrie – 4 octombrie, numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a avut o creştere cu 22% faţă de săptămâna anterioară, potrivit datelor oficiale analizate de Edupedu.ro. Numărul de cazuri de infectare la copii, în grupa de vârstă 0-19 ani, a ajuns la 2.787 de cazuri din 14 septembrie până pe 7 octombrie.
Procentual, din cele 38.383 de cazuri înregistrate la nivel naţional în perioada 14 septembrie-7 octombrie 2020, cazurile din grupa de vârstă 0-19 ani reprezintă 7,26%.
Ministerul Educaţiei a anunţat că 173 de şcoli, din cele 355 aflate în scenariul roşu, deci învăţare online, sunt din cauza cazurilor de COVID-19. Reamintim, o şcoală se închide dacă mai mult de 3 elevi din clase diferite sunt infectaţi.
În prima săptămână de şcoală au fost înregistrate, cumulat, 664 de cazuri pe intervalul de vârtă 0-19 ani. Media cazurilor zilnice a fost de 94.
În a doua săptămână de şcoală au fost cu 14,1% mai multe cazuri (758). Media cazurilor zilnice a urmat şi ea la 108.
În săptămâna a treia numărul a crescut la 926, cu 22,16% peste a doua săptămână.
În această a patra săptămână, în care ne aflăm, numărul de cazuri deja a ajuns la 439 după doar 3 zile. Media de creştere este 146 de cazuri pe zi.
Potrivit numărului de focare din ultimele 3 săptămâni, publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică:
- în perioada 7-20 septembrie au fost 13 focare, în 13 unităţi de învăţământ, cu 56 de cazuri confirmate.
- în perioada 14-27 septembrie (7 zile se suprapun cu perioada analizată mai sus), numărul focarelor din învăţământ a fost tot de 13 focare, de data aceasta cu 58 de cazuri. O creştere de doar 2 cazuri în şcoli faţă de perioada anterior analizată.
- În perioada 21 septembrie – 4 octombrie (suprapusă peste perioada anterioară) în învăţământ numărul focarelor s-a dublat – de la 13 la 26 – iar numărul cazurilor confirmate s-a dublat şi el – 118 cazuri.
Sursa: www.edupedu.ro